Biochimiștii timișeni, nemulțumiți de inechitățile salariale

biochimist

Biochimiștii care lucrează în laboratoarele din spitalele timișene sunt nemulțumiți de inechitățile salariale cauzate de noua legislație.

”De la 1 martie, atât medicii, cât și asistentele vor avea salarii mărite. Înainte salariile biochimiștilor erau la nivelul medicilor specialiști de laborator, deoarece riscurile, competența și răspunderea erau la fel. Noi facem același număr de gărzi ca și medicii, perioadă în care facem absolut toate analizele.

În 2016, majorarea salarială în cazul biochimiștilor a fost de patru la sută, iar în cazul medicilor de 35 la sută, astfel că, în prezent, aceștia primesc lunar aproape dublu față de noi. De luna viitoare, salariul lor va fi majorat cu sută la sută, nu și în cazul nostru”, a declarat Bileana Petcov, biochimist la Spitalul Municipal Timișoara.

Potrivit acesteia, în județul Timiș, în unitățile sanitare de stat lucrează aproximativ 25 de biochimiști, iar în țară numărul acestora ajunge la 1.100 de persoane. Corpul profesional al chimiștilor, biochimiștilor și biologilor din sistemul sanitar solicită Parlamentului României revizuirea legislației, pentru rezolvarea inechităților salariale.

”Până acum am avut două încercări eșuate în parlament. Încercăm soluționarea problemelor pe cale pașnică. Cei din Ministerul Sănătății ne-au dat dreptate. Următorul pas este să acționăm în instanță Ministerul Muncii și Ministerul de Finanțe”, a completat Bileana Petcov.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Biochimiștii timișeni, nemulțumiți de inechitățile salariale

  1. Hai să fim serioși! Medicul ia deciziile finale… tratament, operație, euthanasiere… 🙂 Contribuția auxiliarilor la decizie poate fi esențială, atât – poate fi. Mai mult, s-au inflamat, brusc, biochimiștii (?!!)… „Corpul profesional al chimiștilor, biochimiștilor și biologilor din sistemul sanitar”
    OK… cinste lor, au devenit o breaslă…

    Unde sunt, însă, tații și mamele lor, ale tuturor biochimiștilor etc (incluzând și medicii ș.a.), adică fizicienii ?!!! WTF?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *