Biea, pe urmele lui Lewis, Froch şi Haye

Flavius Biea box 6

Flavius Biea, deţinătorul centurii intercontinentale IBA, a dat curs unei oferte de a boxa în Anglia.

Pugilistul timişorean va urca în ring în cadrul galei ce va fi organizată în data de 16 noiembrie la celebra sală londoneză York Hall.

Nu va fi un meci pentru titlu, ci unul de palmares, al 19-lea din cariera lui Biea.

Considerată a fi casa boxului britanic, York Hall a fost deschisă în anul 1929, în zona Bethnal Green din capitala Angliei.

Sala are o capacitate de 1.200 de locuri, 280 dintre acestea fiind la balcon, cu privire deasupra ringului.

A fost renovată în 2005, după ce, cu doi ani înainte, a fost la un pas de a deveni istorie din cauza unor ambiţii imobiliare.

Boxeri celebri au urcat în ringul amplasat în York Hall. Cel mai cunoscut este Lennox Lewis. Fostul mare campion al greilor l-a învins aici pe Noel Quarless, într-o gală organizată pe 31 ianuarie 1990.

A fost o victorie prin TKO, a şaptea a lui Lewis în cariera sa la profesionişti, începută cu un an mai devreme.

El a rămas neînvins până în 1994, când s-a înclinat pe „Wembley Arena” în faţa lui Oliver McCall.

Carl Froch, David Haye, Nigel Benn şi Joe Calzaghe sunt alte nume grele care au boxat la York Hall.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *