Benjamin Bodo, de la CSU Politehnica, a devenit campion naţional la floretă!

Benjamin Bodo

Benjamin Bodo a cucerit medalia de aur în cadrul Campionatului Naţional de floretă masculin, competiţie ce se desfăşoară în aceste zile în sala de scrimă „Ana Pascu” (Floreasca) din capitală.

Sportivul legitimat la CSU Politehnica Timişoara s-a impus cu scorul de 15-13 în finala disputată astăzi împotriva stelistului Alexandru Sîrb.

Bodo a obţinut calificarea în ultimul act după ce a dispus în semifinale de colegul său de club Bogdan Dascălu (15-10).

El a început concursul în faza optimilor de finală, prima dată trecând de Eugeniu Vadaniuc, tot de la CSU Politehnica Timişoara, cu 15-10.

În turul următor l-a învins mai clar, scor 15-4, pe stelistul Radu Burcea.

Aşadar, sportivii de la clubul condus de Adrian Tal se întorc acasă cu două medalii, Bogdan Dascălu obţinând-o pe cea de bronz în urma semifinalei pierdute cu Benjamin Bodo.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *