Becicherecu Mic crede într-o investiţie importantă pentru comunitate

Promis într-o campanie electorală de mai-marii politici de atunci, Titu Bojin și Ilie Sârbu, noul cămin cultural din Becicherecu Mic nu a devenit realitate în următorii ani, la fel ca multe alte angajamente avansate de politicieni, dar neonorate.

Acum, însă, există un proiect depus la Compania Națională de Investiții (CNI), iar în toamna anului trecut, autoritatea publică a depus și ultimele acte cerute: hotărârea consiliului local de demolare a vechii clădiri și recepția lucrărilor de desființare. Va fi finanțat acest obiectiv? Încă nu se știe.

Citeşte şi: Cum pot obține mamele concediul de maternitate în 2018. Principalele condiții pe care trebuie să le îndeplinească

„Avem și o alternativă”, a declarat secretarul comunei, Alin Marian Hîldan, adăugând: „…pe fonduri structurale, prin Grupul de Acțiune Locală (GAL)”. Vechea clădire, igrasioasă și imposibil de reabilitat, a fost demolată în vara anului 2017. Secretarul afirmă că nu există o presiune publică pentru realizarea acestei investiții, deși aceasta este foarte necesară și utilă comunității.

Cât privește perioada de așteptare până când comuna Becicherecu Mic va avea din nou un cămin cultural, doi-trei ani pare a fi un termen rezonabil.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare