BEC a acceptat candidatura Elenei Lasconi și pe cea a lui George Simion, dar a respins-o pe a Dianei Șoșoacă

BEC a acceptat candidatura Elenei Lasconi și pe cea a lui George Simion, dar a respins-o pe a Dianei Șoșoacă

 BEC a acceptat, sâmbătă, și candidatura Elenei Lasconi. „Știu că poate sunt români supărați că nu toate candidaturile au fost validate de BEC”, a reacționat președinta USR.

„Astăzi, BEC mi-a validat candidatura la alegerile prezidențiale! Este un moment important – nu doar pentru mine, ci pentru toți cei care cred în curaj și în dreptate.

Știu că poate sunt români supărați că nu toate candidaturile au fost validate de BEC. Dar nu le putem permite candidaților extremiști să schimbe direcția proeuropeană a României. Eu voi lupta pentru a continua această direcție, pentru o țară mai dreaptă și mai prosperă”, a postat Lasconi pe Facebook.

„Vă invit să fiți alături de mine pentru viitorul României! Un viitor mai bun, bazat pe respect și valori reale”, adaugă aceasta.

BEC a acceptat, sâmbătă, candidatura lui George Simion. „Am trecut de BEC, acum să vedem dacă trecem de CCR și revenim la democrație”, a reacționat liderul AUR.

BEC a respins, sâmbătă, candidatura Dianei Șoșoacă.

Conform unor surse, candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă pe aceleași considerente ca în 2024.

Potrivit acelorași surse, trei reprezentanți ai BEC s-au pronunțat pentru candidatura președintei SOS România, iar 10 „împotrivă”.

Atunci, judecătorii Curții Constituționale (CCR) arătau că Diana Șoșoacă nu poate candida deoarece convingerile sale nu sunt compatibile cu valorile democraţiei, iar dacă ar deveni președinte ar pune în pericol apartenența României la UE și NATO.

(sursa: Mediafax)


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “BEC a acceptat candidatura Elenei Lasconi și pe cea a lui George Simion, dar a respins-o pe a Dianei Șoșoacă

  1. Daca Sosoaca are voie sa fie europarlamentar, dar nu are voie sa fie presedinte, asta inseamna ca standardele democratice ale UE sunt sub cele romanesti?

    Observatie: daca un presedinte o…”ia razna”, oricand poate fi suspendat de parlament.

    Observatie:
    Chiar asa greu e sa condamni pe cineva si sa-i restrangi dreptul de a fi ales daca a incalcat legea si se impune asa ceva? Ca la Nastase s-a putut, la Dragnea s-a putut… si nu mai comentez cat de valide au fost sau nu dosarele alea.

    Observatie: CSAT-ul ala se mai intruneste sa ne „desecretizeze” si noua cum a influentat procesul electoral un „actor statal strain”? Ca poate era vorba de ambasadorul Frantei, de serviciile din Rusia, poate de vreun secretar de stat din SUA…

    #idiocracy🤪

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *