Bebeluș mort, femeie neoperată din cauza COVID 19. Acuzații la adresa medicului

276 de copii au fost părăsiţi în maternităţi şi în alte unităţi sanitare, în primele nouă luni din 2022

Acuzații incredibile la adresa unui medic de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia.

Familia unei femei al cărei bebeluș a decedat la două zile de la naștere acuză cadrul medical că nu a efectuat operația de cezariană la timp pentru că nu avea rezultatul testului pentru coronavirus. Rudele spun că femeia a fost lăsată o noapte întreagă să se chinuie. După naștere, copilul a fost transportat cu elicopterul la Oradea, însă nu a putut fi salvat.

Femeia, în vârstă de 42 de ani, a fost operată în cursul zilei de vineri, la intervenția unui alt medic care ar fi susținut ca și mama își va pierde viața, spun rudele femeii. După naștere, copilul a fost transportat de urgență la Oradea, cu elicopterul, unde a și decedat.

Familia acuză medicul de gardă că a refuzat să efectueze operația de cezariană. Aceștia sunt hotărâți să îl dea în judecată pentru malpraxis.

Pe de altă parte, conducerea spitalului susține că operația de cezariană s-a făcut de urgență, deoarece starea fătului s-a agravat, iar femeia a fost operată înainte de a primi rezultatul testului Covid.

Femeia are 42 de ani și era la prima sarcină

Femeia se afla la prima sarcină și a fost dusă la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, joi seara. Medicii însă susțin altceva.

”Doamna s-a internat vineri dimineața, prezentându-se către serviciul de Urgență cu membrane rupte precoce. Operația de cezariană s-a efectuat vineri în jurul orei 12. Pacienta în vârstă de 42 de ani, la internare fără semne patologice, atât fetale, cât și materne. (..) Fără dureri, pentru că doamna nu era încă în travaliu. Intervenția s-a făcut la doamna în regim de urgență, înainte de a avea testul Covid. S-a folosit circuitul pentru cazurile suspecte Covid din spital”, a declarat Cristian Țibea, șeful secției de Ginecologie de la Spitalul Alba Iulia.

A fost operată abia după ce bebelușul a intrat în suferință fetală

Medicul povestește că femeia a fost dusă în sala de operație imediat ce s-a observat scăderea ritmului cardiac al bebelușului.

”Înainte de ora 12, sau înainte de cardiotacografia cu aspecte patologice nu exista motiv de intervenție chirurgicală”, a adăugat acesta.

Pe de altă parte, familia susține că femeia a fost internată joi noaptea.

”Cumnata mea a ajuns la spital între 1 și 2 noaptea, joi noaptea, nu vineri dimineața. A venit din Mogoș cu salvarea. A venit noaptea și i-a făcut cezariana la 2 (vineri, n. red.), nu la 12. Femeia sărea în pat de durere, nu știa ce să facă, dar nu s-a vrut. Până a venit un domn doctor care a spus, domnule, femeia asta moare și ea, nu numai copilul!”, a declarat Virgil Oarga, cumnatul pacientei, conform antena3.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *