Barroso, la UVT: Mă simt aproape de Timișoara

Barroso la Timisoara

Fostul președinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, vineri, după ce a fost distins de Universitatea de Vest cu titlul de Doctor Honoris Causa, că se simte „aproape” de România și de Timișoara.

„Este o mare onoare și o mare satisfacție, pentru că am primit această distincție care mă face acum membru al comunității academice a Universității de Vest din Timișoara. (…) Această distincție înseamnă foarte mult pentru mine, ținând cont că vine din partea unei instituții de învățământ și cercetare foarte importantă, dintr-o țară pe care o admir și pe care o iubesc, România. (…) Sunt foarte încântat să fiu azi, aici, în Timișoara, unul dintre cele mai importante orașe românești, un oraș cu o istorie importantă, cu o tradiție a multiculturalismului, (…) un oraș al cărui nume este legat de Revoluția română și de democrație. Fiind portughez, știind ce înseamnă să vezi căderea unui regim autoritar, cum s-a întâmplat și în țara mea în 1974, mă simt aproape de Timișoara și de România. Mă simt aproape de cei ce odată au fost tineri, cum am fost și eu la 18 ani, și am putut vedea căderea unui regim autoritar și nașterea unei democrații”, a spus Barroso, la Universitatea de Vest.

După ce a mulțumit comunității academice a Universității pentru distincția primită, Jose Manuel Barroso a ținut să remarce prezența la eveniment a premierului Dacian Cioloș, afirmând că, așa cum îl cunoaște, de la Comisia Europeană, pe actualul prim-ministru, Guvernul român se află „pe mâini bune”.

„Vreau să adresez mulțumiri speciale unui prieten al meu, care a venit astăzi, la Timișoara, pentru a fi prezent la acest eveniment: actualul prim ministru, Dacian Cioloș, care a lucrat la Comisia Europeană, din 2009 până în 2014, și, cunoscându-i competențele, integritatea și entuziasmul, sunt sigur că Guvernul român este pe mâini bune. Îți doresc, Dacian, toate cele bune în îndeplinirea funcției pe care o ocupi acum!”, a spus Barroso.

Universitatea de Vest Timișoara (UVT) i-a acordat, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa fostului președinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Aula Magna a instituției academice timișorene.

Foto: Adrian Pîclişan


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *