Bărbaţi din Timiş şi Arad prinşi în județul Cluj cu mii de kilograme de articole pirotehnice

cutii

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Cluj acționează în vederea verificării legalităţii desfăşurării de operaţiuni cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă.

În cadrul acțiunilor desfășurate, la data de 22 decembrie, în jurul orei 19.40, aceștia au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Giarmata, județul Timiș, în timp ce transporta aproximativ 2.950 kg articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3 și F4, cu intenția de a le distribui unor persoane neautorizate din județul Cluj, în vederea comercializării.

Cercetările se efectuează sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 126/1995R privind regimul materiilor explozive.

Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Activitățile întreprinse au beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și a polițiștilor din cadrul Secției 6 Poliție Cluj-Napoca.

La aceeași data, în jurul orei 11.10, polițiștii au depistat pe raza localității Florești, un bărbat de 30 de ani, din comuna Ștefăneștii de Jos, județul Arad, în timp ce încerca să comercializeze, fără drept, articole pirotehnice din categoriile P1, F2 și F3.

Cu ocazia activităților desfășurate, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, cantitatea de 50 de kilograme de articole pirotehnice.

În cauză cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, deschis ca urmare a săvârşirii infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 126/1995R privind regimul materiilor explozive.

 

Realitatea de Cluj

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Bărbaţi din Timiş şi Arad prinşi în județul Cluj cu mii de kilograme de articole pirotehnice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *