Bărbat mort într-un accident, în timp ce fugea de poliție: se credea că este înarmat

accident barbat mort

Un bărbat a decedat  în urma unui accident produs în municipiul Râmnicu Vâlcea, după ce a fost urmărit în trafic de poliţişti. Totul s-a întâmplat din cauza unui apel la 112 care anunţa că acesta are un pistol asupra sa.

CITEȘTE ȘI: Judecătorul CEDO Iulia Motoc, primul magistrat român ales membru al Institutului de Drept Internațional din Geneva

Bărbatul se afla pe bulevardul Dem Rădulescu din Râmnicu Vâlcea, unde a oprit autoturismul lângă un grup de tineri.  S-a dat jos din maşină şi i-ar fi ameninţat pe aceștia cu ceea ce părea a fi un pistol, după care s-a urcat în maşină şi a plecat. Tinerii n-au stat pe gânduri au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, povestind ceea ce li s-a întâmplat.

Prin urmare, mai multe echipaje de Poliţie au intervenit în zonă şi au identificat maşina iar oamenii legii au încercat să îl tragă pe dreapta pe bărbat, în vârstă de 50 de ani, însă acesta a accelerat şi a încercat să fugă. La câteva minute după, maşina şoferului urmărit a intrat în plin într-un alt autoturism, iar bărbatul a murit pe loc.

„În data de 24 august, ora 02:34, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 de un bărbat cu privire la faptul că, în timp ce se afla împreună cu alţi prieteni în municipiul Râmnicu Vâlcea, bulevardul Dem Rădulescu, un alt bărbat la volanul unui autoturism le-a arătat un pistol după care ar fi plecat de la faţa locului.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au intervenit imediat în zonă pentru depistarea autoturismului, însă, în momentul în care a fost oprit, şoferul a demarat cu viteză de lângă echipajul de poliţie, care a pornit în urmărirea lui”, a notat IPJ Vâlcea.

În urma mai multor verificări, s-a constatat că pistolul era doar o brichetă nefuncţională, după cum a informat IPJ Vâlcea.

sursa: impact.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *