Bani grei pentru reabilitarea Colegiului “Emanuil Ungureanu” din Timișoara

Elevii de la Colegiul Tehnic ”Emanuil Ungureanu” vor face ore în trei școli

Aproape 33 de milioane de lei se vor investi în reabilitarea unei mari părţi a uneia dintre cele mai impozante şi valoroase clădiri istorice din centrul Timişoarei. Vorbim despre imobilul în care îşi desfăşoară activitatea Colegiul Tehnic “Emanuil Ungureanu”.

CITEȘTE ȘI: Bogdan Olteanu, condamnat la 7 ani de închisoare

Contractul de finanţare pentru reabilitarea completă a corpului B al clădirii a fost recent parafat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de organism intermediar pentru Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, şi Primăria Municipiului Timişoara, ca beneficiar.

Proiectul prevede reabilitarea construcţiilor şi instalaţiilor clădirii B2 a Colegiul Tehnic “Emanuil Ungureanu” din Piaţa Huniade nr. 3. Clădirea are o suprafaţă construită de 1.846 de metri pătraţi, pe două tronsoane: A, având regim demisol, parter şi două etaje, respectiv B, având parter, două etaje şi mansardă.

Numărul de elevi ai instituţiei de învăţământ a crescut, din anul şcolar 2018 – 2019, de la circa 800 la peste o mie, deoarece s-au preluat nouă clase în urma divizării Colegiului Tehnic “Ion Mincu”. Valoarea totală a proiectului, potrivit celor afirmate de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, este de 32.948.274 de lei, cu tot cu TVA, valoarea eligibilă pentru finanţare prin programul Regio – POR fiind de 29.336.879 lei, partea nerambursabilă cifrându-se la 4.732.038 lei.

Obiectivele proiectului constau în reabilitarea clădirii şcolii din cadrul Colegiului Tehnic, pentru ca procesul de învaţământ aferent ciclului liceal să se desfăşoare în condiţii optime, achiziţia de echipamente IT, materiale didactice moderne şi materiale specifice pentru documentare, pentru creşterea accesului la informaţie şi crearea bazelor pentru utilizarea noilor tehnologii, dar şi optimizarea accesibilităţii persoanelor cu dizabilităţi la serviciile educaţionale.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *