Bani duși pe apa sâmbetei. Unități de învățământ începute și nefinalizate…

checea 5

S-au investit milioane de euro pentru ridicarea unor noi unități de învățământ, însă lucrările la aceste construcții nu au mai fost finalizate.
La un moment dat, pe listele Inpectoratului Școlar Județean Timiș, apăreau zece asemenea construcții. Acum mai sunt doar câteva, pentru că acolo unde lucrările erau executate în proporție de peste 60 la sută, primarii au pus bani din bugetul propriu pentru ca investiția să devină funcțională. Este și cazul comunei Mănăștiur.
Dilemă la Checea
În urmă cu câțiva ani, într-o altă comună timișeană, Checea, grădinița cu program normal funcționa într-o clădire veche, improprie, aparținând Bisericii Ortodoxe. Pentru a rezolva situația, și a nu mai plăti chirie Ministerul Educației a decis să ridice o nouă grădiniță. Lucrările au început cu mult elan, însă la scurt timp s-au oprit, din cauza lipsei finanțării. Lucrările au fost sistate, aşa cum s-a întâmplat, din păcate, cu numeroase alte obiective, pe întreg cuprinsul ţării. Pentru finalizarea construcției, primăria ar fi trebuit să investească o sumă considerată prea mare, astfel că, după mai bine de 12 ani, zidurile ridicate în roșu se găsesc în același loc.Între timp, edilii au găsit o altă soluție și au cumpărat o casă pe care au reabilitat-o.
”Grădinița e modernă și asigură locuri pentru toți copiii din comună”, a precizat Daniel Florin Florea, primarul comunei Checea. Costurile pentru amenajarea noii unități preșcolare au fost cu mult mai mici decât cele pentru finalizarea clădirii ridicate de Ministerul Educației.
Stagnare la Jimbolia
Și în orașul Jimbolia, în urmă cu mulți ani, s-a început construirea unui campus școlar, o lucrare de amploare, care nu a mai fost finalizată. Complexul urma să fie compus din săli de clasă, laboratoare, cantină, sală de sport și spații de cazare. Darius Adrian Postelnicu, primarul Jimboliei ne-a declarat că recent a avut discuții, la București, cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării pentru a transforma campusul în locuințe, însă aceștia s-au opus.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *