Bănăţenii pasionaţi de ciclism şi lectură, invitaţi la „Cititori pe bicicletă”

biciclete3 1

Un nou eveniment marca „Verde pentru Bicicletă”, care promovează două dintre pasiunile timişorenilor, cititul şi mersul pe bicicletă, va avea loc, duminică.

Iubitorii de carte şi împătimiţii de mişcare îşi vor da întâlnire, la „Cititori pe biciclete”, eveniment aflat la a doua ediţie, la ora 10, pe Platforma Timco, urmând ca o oră mai târziu, să plece pe traseul: Platforma Timco – Calea Circumvalațiunii – Calea Torontalului – Miresei – Calea Aradului – Grigore T. Popa – strada Sfinţii Petru și Pavel – Oravița – Frigului – Demetriade – Alexandru Ioan Cuza – Mărăşeşti – Sergent Constantin Muşat – Piața Unirii. Până la ora plecării, vor fi acordate premii pentru cea mai veche carte, cel mai groas volum, cea mai subțire şi cea mai mică carte, cea mai subliniată carte, cel mai inedit format, cea mai frumoasă copertă, cele mai frumoase ilustrații.

Posesorii vor fi premiaţi cu câte: un abonament full-fitness de o lună la SmartFit Studio, un voucher dublu la Aventura Park Arsenal (tiroliană și PowerFan Jumps), un voucher dublu la AquaPark Arsenal, un încărcător de telefon Verde pentru Biciclete, abonamente de un an, respectiv trei luni la mediateca Institutului Cultural Francez din Timișoara și câte un voucher 50 lei în librăria „La Două Bufnițe”.

La finalul pedalării, timişorenii (chiar şi cei care nu sunt pe biciclete) sunt invitaţi în Piaţa Unirii, unde vor avea loc diferite acţiuni. La lecturile publice vor participa scriitori din Timişoara – unii dintre ei pasionaţi de bicicletă – Adriana Babeţi, Adrian Bodnaru, Eugen Bunaru, Tudor Creţu, Adela Dragomir, Viorel Marineasa, Alexandru Potcoavă, Radu Pavel Gheo, Daniela Raţiu şi Daniel Vighi.

După aproape opt ani de la înfiinţarea mişcării „Verde pentru Biciclete”, voluntarii simt că reprezentanţii administraţiei locale şi-au pierdut interesul pentru cea mai mare comunitate de biciclişti din ţară.

Avizele pentru aprobarea evenimentelor se acordă tot mai greu, iar cerinţele voluntarilor nu sunt luate în seamă. „Mi-aş dori ca un reprezentant al primăriei să meargă pe teren cu bicicleta, pentru a vedea starea pistelor, dar şi cât de greu este să circuli pe două roţi, în Timişoara. Voluntarii noştri l-ar însoţi şi i-ar arăta locurile unde sunt probleme”, spune Romina Faur, project manager „Verde pentru Biciclete”.

Trebuie menţionat faptul că accesul copiilor sub 14 ani, cu bicicleta, pe carosabil, este interzis, conform legii. Prin urmare participanţii la aveniment sunt rugaţi să fie mult mai atenţi la cei mici. În cadrul evenimentului vor avea loc mai multe activităţi dedicate celor mici.

„Avem un traseu scurt, de circa 8,4 kilometri, tocmai pentru că ne-am gândit la copii, pe care vrem să-i intergrăm în acţiunile noastre, cărora vrem să le dăm exemple bune de urmat”, spune Romina Faur.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *