Balul Vienez de la Timişoara, sub semnul florii de colţ

Balul Vienez

Sub semnul florii de colţ, simbol naţional al Austriei, dar şi emblemă a carităţii care uneşte inimi generoase, va sta cea de-a IV-a ediţie a Balului Vienez de la Timişoara, care aduce laolaltă gestul umanitar, educaţia şi cultura.

„În fiecare an, în perioada premergătoare acestui eveniment, aproximativ 200 de tineri de vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani învaţă vals, postură, eleganţă, iar dintre ei se selectează, pe criteriul auzului muzical şi al ritmului, cei 48 de debutanţii care vor evolua în sala Teatrului Naţional în seara balului. La prezenta ediţie, vom avea şi perechi de mini-dansatori, copii cu vârste cuprinse între 6-12 ani, instruiţi şi aleşi în aceleaşi condiţii. Acesta este scopul educativ al demersului nostru, căruia i se adaugă, desigur, şi cel cultural, în contextul în care, în 26 noiembrie, de la ora 19, sub cupola TNT va concerta live Spirit of Vienna Ensemble, o orchestră din capitala Austriei, iar invitaţii noştri vor fi soprana Rodica Vică şi tenorul Mihail Dogotari, solişti ai Operei vieneze. Există trei moduri de a colecta bani cu destinaţii umanitare: urna, ca mijloc de sprijini financiar unor fundaţii şi societăţi de caritate, donaţiile directe efectuate de persoane fizice sau juridice şi organizarea de evenimente. Am optat pentru varianta din urmă pentru că prezintă, cel mai mare potenţial de a atrage fonduri, chiar dacă presupune şi cele mai mari cheltuieli pentru asigurarea spaţiului, a meniului, a aranjamentelor florale şi a programului artistic deosebit. Dacă vom avea 200 de participanţi, vom acoperi costurile, dar dacă numărul lor va fi de 400 vom reuşi să colectăm o sumă însemnată pentu proiectul nostru caritabil, acela de a sprijini Fundaţia United Way România în beneficiul a circa 750 de copii, tineri şi vârstnici din oraşul de pe Bega”, a declarat Oana Haţegan, preşedinta Fundaţiei „Balul Vinenez de la Timişoara”.

„Organizaţia noastră acordă suport unui număr mare de copii, tineri, adulţi şi bătrâni cu posibilităţi modeste, prin intermediul parteneriatelor cu alte ONG-uri cu profil umanitar, iar domeniile noastre de interes sunt educaţia, sănătatea şi integrarea socială. Ne ocupăm de 144 de copii cărora li se oferă asistenţă în regim afterschool şi o masă caldă zilnică, iar anul acesta am reuşit să mai deschidem un astfel de centru pe lângă şcoala din Fratelia. Din donaţii vin fondurile pentru salariile profesorilor şi rechizitele celor mici. Lucrăm şi cu voluntari, tineri care au acceptat să petreacă, după serviciu, câteva ore ca tutori ai elevilor, familiarizându-i cu matematica sau calculatoarele şi ne bucurăm că, în multe cazuri, rezultatele activităţii noastre sunt vizibile. Nu pot să nu-mi amintesc de Raul, un puşti dintr-o familie nevoiaşă cu patru copii. Când l-am cunoscut, era extrem de timid şi avea o serie de probleme emoţionale, pe fondul cărora îşi făcuse apariţia enurezisul. După un an de asistenţă, în care a fost încurajat şi îndrumat cu afecţiune, micuţul a obţinut premiul I.”, a subliniat Ada Gabor, preşedinta United Way Timişoara.

Ea a mai amintit că printre serviciile oferite de fundaţie se mai numără consilierea şi cursurile de formare profesională pentru tineri, sprijinul acordat unui proiect de hidroterapie gratuită pentru copii şi de asistenţă pentru micii pacienţi oncologici de la Spitalul „Louis Ţurcanu”, dar şi activităţilor ce vizează integrarea socială a persoanelor fără adăpost sau şedinţelor gratuite de fizio- şi kinetoterapie pentru pensionarii cu venituri modeste.

Cei care vor achiziţiona invitaţii la Balul Vienez de la Timişoara vor avea posibilitatea să contribuie la aceste acte caritabile, iar cei care vor dori, contra unei donaţii minime de 10 lei, să primească o broşă cu floarea de colţ vor putea, de asemenea, veni în ajutorul concitadinilor mai puţin norocoşi.

Până atunci, însă, la sediul fundaţiei organizatoare, situat pe Strada Ady Endre nr.11, sunt aşteptaţi copiii şi tinerii care vor să înveţe valsul. Mai sunt doar nouă zile de înscriere la cursurile de dans, drumul către fastuosul bal din noiembrie pornind chiar de la aceşti primi paşi.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *