Băile Neptun ar putea rămâne, temporar, fără ornamente și statui

Băile Neptun ar putea rămâne, temporar, fără ornamente și statui

Băile Neptun ar putea rămâne, temporar, fără ornamente și statui. Acestea ar putea fi detașate de pe imobil și puse în siguranță, iar Băile Imperiale Austriece ar putea avea o nouă șansă, prin implicarea Prefecturii Caraș-Severin!

O nouă întâlnire pe tema proiectului de punere în siguranță a clădirii Băile Neptun a fost derulată, la inițiativa prefectului Ioan Dragomir, la sediul Primăriei Băile Herculane, în urma solicitărilor de sprijin primite din partea autorităților locale și a Asociației Locus.

La eveniment au participat reprezentanți ai Direcției Silvice Caraș-Severin, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic“, Administrației Parcului Național Domogled – Valea Cernei, Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Inspectoratului de Stat în Construcții Caraș-Severin, Asociației Locus, primarul orașului Băile Herculane și arhitectul șef al județului.

Băile Neptun sau Băile Imperiale Austriece au fost construite între anii 1883 -1886. Astăzi sunt printre cele mai degradate clădiri din Băile Herculane, iar salvarea lor este unul din obiectivele importante pentru revitalizarea stațiunii. Clădirea este inclusă în Lista Monumentelor Istorice de Clasă A. Asociația Locus a demarat, încă din 2017, Herculane Project, prin care își propune salvarea patrimoniului arhitectural din Băile Herculane. Proiectul se află anul acesta în etapa a II-a, care presupune lucrări de punere în siguranță a clădirii Băile Neptun și intervenții la acoperișurile acesteia aflate în stadiu avansat de degradare, conform caon.ro.

„În cadrul întâlnirii, discuțiile s-au axat pe deblocarea situației actuale, iar pentru a putea demara lucrările necesare au fost stabilite o serie de măsuri și termene care să reducă riscul de afectare imediată a imobilului. Astfel, Direcția Silvică va efectua până la finalul acestei luni lucrări de îndepărtare a vegetației forestiere dintre clădire și versantul aflat în spatele acesteia.

CITEȘTE ȘI: Un asteroid la fel de mare ca o piscină olimpică s-ar putea ciocni cu Pământul în 2046

De asemenea, Primăria Băile Herculane va executa în termen de 60 de zile o acțiune de igienizare a clădirii (îndepărtare a molozului și a stâncilor căzute în proximitate) și va solicita Administrației Parcului Național Domogled – Valea Cernei și Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva condițiile legale necesare unui proiect de punere în siguranță a versantului pentru a preveni căderile de stânci care ar putea afecta și mai mult clădirea. Totodată, s-a solicitat primăriei să analizeze împreună cu Direcția Județeană pentru Cultură și Muzeul Banatului Montan punerea în siguranță a ornamentelor și statuilor care pot fi detașate de pe imobil!“, informează Cancelaria Prefectului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Băile Neptun ar putea rămâne, temporar, fără ornamente și statui

  1. Nu cred că există stat în Europa ca să nu comparăm cu toată lumea care nu ar fi mîndru de asemenea perle din păcate noi suntem altfel ,la noi ceasurile merg în altă direcție, ignoranță și neputință în plus o nepăsare absolută față de istorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *