Avertismentul salvamontiștilor: Risc de avalanșă la peste 1.700 de metri în Retezat și Parâng

avalansa 3

Salvamontiştii hunedoreni avertizează asupra riscului de avalanşă apărut în masivele Retezat şi Parâng, la altitudini mai mari de 1.700 de metri. Ninsoarea s-a depus peste o suprafaţă îngheţată, astfel că există pericolul ca zăpada să o ia la vale chiar din cauza turiştilor care nu ştiu cum să circule pe trasee în timpul iernii.

“Zăpada nu este foarte mare, dar s-a acumulat în zonele de vâlcele şi s-a rupt din cauza viscolului. Le recomandăm turiştilor să fie atenţi la traversările de şei, vâlcele, zone cu încărcătură mare de zăpadă. Există riscul de avalanşă deoarece zăpada poate pleca la vale chiar din cauza turiştilor care trec pe acolo”, spune şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

abonament renasterea

Riscul de avalanşă este ridicat şi în zonele de creastă din Masivul Parâng, unde zăpada a fost viscolită şi s-au format depozite foarte mari pe feţele sudice şi vestice, dar pe văile adânci.

Turiștii sunt sfătuiți să evite traseele de munte spre zonele de creastă în aceste zile, avertizează șeful Salvamont Petroşani, Remus Popescu. Acesta precizează că stratul de zăpadă în Parâng, la peste 1.700 de metri altitudine, măsoară între 40 şi 50 de centimetri.

 

radioresita.ro

foto: realitatea.net


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *