Avertismentul Organizației „Salvați Copiii” România. Cresc abuzurile sexuale asupra copiilor în mediul online

Jumătate dintre copiii europeni petrec prea mult timp în fața ecranului, arată un studiu

Avertismentul Organizației „Salvați Copiii” România. Cresc abuzurile sexuale asupra copiilor în mediul online.

Organizația „Salvați Copiii” România avertizează că fenomene alarmante precum cyberbullyingul, groomingul, sextingul, șantajul și dependența de internet reprezintă provocări de primă importanță în prezent, atrăgând nu doar atenția părinților, ci și a specialiștilor din domeniul educației.

Îngrijorarea legată de fenomenul proliferării în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conținut ilegal sau dăunător a luat amploare în ultimii ani și s-a accentuat pe parcursul pandemiei Covid-19.

„Una dintre cele mai simple și eficiente modalități prin care putem să contribuim la lupta împotriva conținutului dăunător este să fim activi în raportarea acestor imagini alarmante către autorități. Organizația <<Salvați Copiii>> va continua să desfășoare o colaborare strânsă cu instituțiile competente, având ca scop reducerea fenomenului abuzului sexual asupra copiilor în mediul online și oferirea de sprijin esențial tuturor copiilor care ajung să devină victime ale acestor atrocități pe internet,” a subliniat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizației „Salvaţi Copiii” România.

Numai pe parcursul anului anului 2022,  în cadrul liniei esc_ABUZ, ce vizează raportarea conținutului dăunător (ilegal si legal) pentru copii și tineri în mediul online, au fost primite 8.816 astfel de raportări, din care 68% (6.029) ilustrau imagini cu abuz sexul asupra copiilor sau materiale cu minori în ipostaze sexualizate, iar 89% (5.077) dintre ele reprezentând materiale generate chiar de către minori. În ceea ce privește vârsta victimelor, 9 % reprezintă cazuri care înfățișează copii cu vârsta aproximativă de până în 10 ani, 82 % dintre victimele înfăţișate în materiale aveau vârsta cuprinsă între 11 și 15 ani, 9% reprezintă adolescenți între 16 și 18 ani.

Organizația Salvați Copiii România lansează  campania  « Povestea unui abuz »,  cu scopul de a avertiza asupra modurilor prin care toți utilizatorii pot contribui la crearea unui mediu online sigur pentru copii, prin raportarea conținutului dăunător de pe internet.

Campania prezintă o serie de șase clipuri audio-video care redau conversații între abuzatori și victime, inspirate din cazuri reale. Clipurile vor fi difuzate în mediul online sub forma unor mesaje scurte, cu scopul de a ne convinge că nu putem să trecem cu vederea poveștile copiilor care au devenit victime ale abuzurilor pe internet.

Fiecare dintre aceste clipuri audio-video ale campaniei va redirecționa utilizatorii către pagina web, unde pot găsi un formular de raportare. Acest formular este folosit de operatorii liniei esc_ABUZ pentru analiza cazurilor și pentru a colabora ulterior cu autoritățile competente în vederea eliminării conținutului inadecvat și identificării agresorilor.

„Am 14 ani si îmi este greu să vorbesc despre asta. Acum câteva luni l-am întâlnit pe David la un party. Așa am aflat că suntem și colegi de liceu. El era cu un an mai mare. Am tot vorbit pe chat și am crezut că am ajuns să avem o relație, am crezut că ține la mine. Când mi-a cerut o poză sexy cu mine pe chat, i-am trimis, pentru că aveam încredere în el. Acum suntem certați, iar el mă amenință că pune acea imagine pe grupul de chat al școlii. Ce pot face pentru a șterge imaginea? Îmi e rușine și nu vreau să vorbesc cu părinții despre asta. Îmi este teamă că nu mă vor înțelege „, spune Irina, o elevă de 14 ani.

Raportarea conținutului dăunător online (legal și ilegal) reprezintă o modalitate esențială de a combate problemele grave legate de securitatea online și protejarea copiilor.

În primul rând, această acțiune contribuie la identificarea și eliminarea rapidă a materialelor dăunătoare, reducând expunerea copiilor la riscuri și traumatizări inutile.

În al doilea rând, implicarea autorităților permite aplicarea legii și aducerea în fața justiției a celor responsabili pentru abuzuri, ceea ce servește drept descurajare pentru potențialii infractori.

De asemenea, raportarea oferă oportunitatea de a oferi sprijin victimelor, asigurându-le accesul la servicii de consiliere și protecție.

Organizația „Salvați Copiii” aduce expertiza și resursele necesare pentru a coordona eforturile și a crea un mediu online sigur și responsabil pentru toți copiii, iar colaborarea cu autoritățile este esențială pentru atingerea acestui obiectiv.

CITEȘTE ȘI: Fără apă caldă, joi, 14 septembrie, pentru clienții Colterm din zona ultracentrală a Timișoarei

Linia de raportare esc_ABUZ este derulată în colaborare cu IGPR si INHOPE, rețeaua globală de organizații și instituții care luptă împotriva fenomenului materialelor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor. Acest tip de serviciu este un model de bună practică la nivel internațional, întrucât este mai probabil ca raportarea să aibă loc atunci când aceasta poate fi făcută în mod anonim.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *