Avertismentul dr. Virgil Musta: „Asistăm la un val doi al epidemiei de coronavirus”

Virgil Musta, găsit de ANI în conflict de interese

Reputatul medic timișorean dr. Virgil Musta avertizează că al doilea val al epidemiei de COVID-19 își face simțită prezența în România.

“Din păcate, sunt zone în țară, în care numărul de cazuri a crescut chiar alarmant cum este Brașovul, Bucureștiul, unde riscul de sufocare al sistemului de sănătate este deja prezent. Din cauză că oamenii nu înțeleg că există virus, că există transmitere, că există reguli, că trebuie să le respectăm și dacă nu le respectăm, riscăm să ne relaxăm cu reguli mai stricte.

Asistăm la un val doi în anumite zone ale țării. Dacă ne uităm la Brașov, numărul de cazuri este mai mare în perioada acută a pandemiei. Noi (Timișoara), din fericire stăm bine, avem un număr foarte mic de cazuri, dar dacă nu vom fi precauți și nu vom înțelege că trebuie să respectăm niște reguli, sigur vom avea și un al doilea val.

CITEŞTE ŞI: Se schimbă tot ce se știa: SARS-CoV-2 a fost depistat în apa reziduală recoltată în martie 2019, în Barcelona

Altfel, chiar dacă acest va fi posibil să apară, eu mă gândeam în lunile de toamnă, poate iarnă, când coronavirusul, familia coronavirusului dau infecții respiratorii, aceste cazuri să fie ținute sub control, cum au fost ținute și în primul val de pandemie.”, este de părere medicul dr. Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Avertismentul dr. Virgil Musta: „Asistăm la un val doi al epidemiei de coronavirus”

  1. Si ce idioti sunt altii !
    Numai ca omoara pe altii !
    Ca daca ar pati numai ei….paguba in ciuperci !
    Esti penibil si promejdios in acelasi timp.
    Iar cei ca tine sunt criminali .
    Iti doresc sa te convingi pe pielea ta de existenta virusului.
    Si atunci mai vb (dupa ….)

  2. Dar oare de ce nu-i ceri socoteală șefului tau Robu sa trimită politia să-i amendeze pe toți idioții de prin cluburile de pe Bega ce se aduna bot in bot că oile pina dimineață, că apoi să răspândească epidemia prin oraș. Lui Robu nu-i pasă, câtă vreme.le mai smulge un vot…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *