Autostrada cu surprize

Autostrada Timisoara Lugoj

O surpriză, de această dată plăcută, pregătește Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) pentru sfârșitul acestui an: darea în exploatare a încă 41 de kilometri de autostradă, situați integral pe teritoriul administrativ al județului Timiș.

Dacă despre lotul 2 al tronsonului Timișoara – Lugoj (sectorul Izvin – Șanovița), lung de 25,6 kilometri, pentru care termenul contractual prevedea finalizarea în cursul lunii iulie a anului viitor, se știe de mai multă vreme că va fi finalizat cu circa opt luni în avans, stadiul actual al lucrărilor fizice fiind de peste 81 la sută, noutatea comunicată recent de CNADNR o constituie finalizarea în avans a celei mai mari părți din sectorul Traian Vuia – Margina al tronsonului Lugoj – Deva.

Practic, dacă promisiunea făcută se va îndeplini, la începutul acestei ierni se va putea circula neîntrerupt pe Autostrada Vestului, de la frontieră și până la nodul de descărcare de la Margina, pe o lungime de 161 de kilometri, celor două municipii deja conectate la rețeaua continentală de autostrăzi – Timișoara și Aradul – urmând să li se adauge și Lugojul.

Contractat pentru luna mai 2016, sectorul Traian Vuia – Margina are o lungime totală de 28,7 kilometri, dintre care vor fi finalizați în avans primii 15, pe diferența rămasă de la nodul Margina și până la limita dintre județele Timiș și Hunedoara urmând să fie executate și cele dintâi ecoducte de autostradă din rețeaua națională.

Constructorul acestui lot este asocierea JV Salini Construttori – Secol, iar valoarea integrală a contractului de 562,8 milioane de lei. Celelalte două loturi aflate în execuție între municipiile Lugoj și Deva sunt realizate fizic, în acest moment, în proporție de 21 la sută (lotul Margina – Ilia, lung de 21 kilometri) și, respectiv, 35 la sută (lotul Ilia – Șoimoș, 22 kilometri). Cu aceste realizări în avans, numărul total al kilometrilor de autostradă finalizați în acest an s-ar ridica la 53, iar lungimea autostrăzilor deschise circulației în țara noastră, la circa 755 kilometri.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Autostrada cu surprize

  1. Ultima sansa! Bani acum! Atentie! Acest sistem imbunatatit este indispensabil celor care vor neaparat sa castige mai multi bani in timpul liber. NU aveti obligatii! Trebuie doar sa aplicati niste instructiuni simple! Castigurile incep imediat, din prima luna! Nu e nevoie sa construiti retele formate din oameni! Este necesar sa aveti putin timp liber. Solicitati acum detalii la adresa de email: [email protected]

  2. Liana, scumpi, iar incepeti cu prostiile… v-ati potolit o vreme, dar se pare ca mafia nu va da pace. Lasati-ne sa citim ziarul in liniste, si daca vreti sa comentati, atunci la subiect. Ce ai postat tu aici se potriveste ca nuca-n perete. Chiar nu-ti dai seama, de ce nu tii banii pentru tine si vrei sa-i dai la altii ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *