Autoritățile, apel la populație, în privința prafului saharian. Cele mai mari concentrații, în vestul țării

Un nor de praf saharian va ajunge marți deasupra României

Autoritățile, apel la populație, în privința prafului saharian. Cele mai mari concentrații, în vestul țării

Autorităţile naţionale de mediu anunţă, joi, că o masă de aer încărcată cu praf saharian traversează România, până vineri seară. Cele mai mari concentraţii se vor înregistra în regiunile vestice şi sud-vestice ale ţării.
”Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) care aparţine Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi este gestionată de Agentia Natională pentru Protecţia Mediului (ANPM) ar putea înregistra creşteri ale valorilor pulberilor în suspensie PM10 şi PM2.5, începând de azi, 29 februarie şi până mâine, 1 martie 2024, ora 22.00, ca urmare a unei mase de aer venită dinspre nordul Africii, încărcată cu praf de origine sahariană, care traversează teritoriului Romaniei”, a transmis, joi, Agentia Natională pentru Protecţia Mediului, într-un comunicat de presă, conform stiripesurse.ro.

„Populaţia nu are motive să intre în panică”

Sursa citată a precizat că, potrivit datelor furnizate de Administraţia Naţională de Meteorologie, cele mai mari concentraţii urmează să se înregistreze în regiunile vestice şi sud-vestice ale ţării, unde particulele în suspensie se vor asocia şi cu ploi, în noaptea de 29 februarie spre 1 martie. ”Meteorologii susţin că, pe parcursul zilei de 1 martie, masa de aer încărcată cu particule de praf se va dispersa, iar concentraţia acestora se va diminua semnificativ. Astfel de episoade se înregistrează în fiecare an, iar populaţia nu are motive să intre în panică. În zonele în care se vor înregistra ploi, precipitaţiile vor angrena o parte din praf, de aceea urmele care vor putea fi observate pe maşini sau alte obiecte aflate în aer liber vor fi roşiatice”, a declarat vicepreşedintele ANPM, Eugen Ioan Cozma.

Ce este mai exact praful saharian

Praful saharian constă în mare parte în particule minerale minuscule. Particulele fine sunt atât de ușoare încât vânturile le învârt rapid și le transportă în troposfera medie și superioară. În acest fel, ele se pot ridica până la o înălțime de 5 până la 10 kilometri în atmosferă. Praful din Sahara ajunge în Europa de câteva ori pe an. Acest lucru are consecințe asupra vremii.

În timpul zilei, un covor fin de praf saharian acoperă de obicei cerul senin. Pe lângă ceață, care atenuează radiația solară, din cauza prafului se dezvoltă mai mulți nori înalți și, de asemenea, transformă cerul albastru senin în albastru-gălbui, uneori chiar portocaliu. Praful din Sahara poate acoperi mari părți ale cerului, reducând considerabil radiația solară.

Recomandările medicilor

Medicii de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara au tras recent un semnal de alarmă privind valul de praf saharian care ajunge în România.

Potrivit specialiştilor, nisipul fin din componența norului de praf saharian conține magneziu, fier, calciu și granule de fosfor, chiar și mercur. Medicii de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara au avertizat că norul de praf saharian poate afecta atât persoanele cu probleme respiratorii, cât şi pe cele sănătoase.

Odată inhalate particulele de praf, acestea ajung pe căile respiratorii unde sunt detectate de celulele epiteliale și activează macrofagele, o subcategorie a globulelor din sânge cu rol în cadrul sistemului imunitar, și celulele imune. Particulele de praf eliberează citokine și alte molecule inflamatorii care au efecte asupra plămânului în diferite boli respiratorii. De asemenea, aparatul cardiovascular poate fi și el afectat. Studiile toxicologice au demonstrat totodată că particulele de praf și nisip pot provoca leziuni pulmonare inflamatorii.

Persoanele care au diferite boli pulmonare, precum cele cu astm, pot avea parte de o exacerbare a simptomelor. „În cazul persoanelor care nu au afecțiuni pulmonare, valul de praf saharian poate duce la dezvoltarea unor rinite alergice sezoniere cu iritații la nivelul gâtului, a nasului și chiar lăcrimare.

CITEȘTE ȘI: Primăria Timișoara joacă “alba-neagra” cu dreptul de folosință a terenului pentru spitalul regional care nu s-a mai construit niciodată

În zilele în care se anunță prezența unui nor de praf saharian, recomandăm evitarea deplasărilor, mai ales a persoanelor care au afecțiuni pulmonare grave și purtarea unei măști de protecție”, spunea medicul Ionela Iovan. Medicii recomandă românilor să stea în case şi îi sfătuiesc pe cei cu probleme respiratorii să poarte mască de protecţie în această perioadă.

Imagine de arhivă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *