
Parcul Justiţiei din Timişoara a intrat în… Europa civilizată (GALERIE FOTO)
Parcul Justiţiei – unul dintre locurile de agrement şi relaxare din zona centrală a Timişoarei – are de câteva zile o nouă faţă.

Parcul Justiţiei – unul dintre locurile de agrement şi relaxare din zona centrală a Timişoarei – are de câteva zile o nouă faţă.

Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, de pe autostradă, a fost închis marți dimineață, in jurul, orei 9:00.

Trei persoane au murit şi alte trei au fost rănite grav, în noaptea de luni spre marţi, în urma unui accident …

Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 21 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016.

Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului…

Ansamblul dezvoltat de compania Wallberg Properties, parte a grupului Wallber, va fi edificat pe un teren de 5.000 de metri pătrați

Acum, când am intrat în perioada Sărbătorilor de Iarnă, marile magazine din Timişoara au devenit supraaglomerate. La fel şi parcările acestora.

O tânără asistentă medicală, Consuela Goldiș, a trecut în nefiinţă după o intervenţie chirurgicală în urma căreia medicii îi dăduseră un pronostic favorabil…

AK-47, cunoscută şi drept Kalashnikov, una dintre cele mai populare arme de război, a fost vândută în aproximativ 75 de milioane de exemplare până în prezent…

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României…

Tribunalul Mehedinţi a emis, miercuri, prima sentinţă în dosarul de evaziune fiscală în care au fost judecaţi mai mulţi oameni de afaceri care au avut relaţii cu mafia romilor de la Strehaia.

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Timiş şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat trei percheziţii la domiciliile a două persoane…

Procurorii au reţinut 20 de persoane în dosarul „mită pentru permise auto” şi cer arestarea preventivă a 16 dintre acestea, dintre care şapte poliţişti…

Sute de arbori dintr-un parc dendrologic din vestul ţării au fost marcaţi pentru a fi tăiaţi în următoarea perioadă, spre nemulţumirea iubitorilor de natură.

Senatorii şi deputaţii au adoptat, marţi, proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, în urma reexaminării cerute de Klaus Iohannis…

Senatorul Dan Şova a fost arestat preventiv, marţi, după ce instanţa supremă a admis cererea procurorilor DNA…

Poliţiştii au fost sesizaţi, zilele trecute, despre faptul că persoane necunoscute au sustras mai multe sticle de vin cu vechime din anii 1958, 1960 şi 1964, dintr-o vinotecă…

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „BANAT” al județului Timiș a fost anunțat în data de 14.12.2015, la ora 23:56…

Începând cu această săptămână, vremea se răceşte în zona de vest a ţării, iar meteorologii ne avertizează că vom avea parte de câteva zile urâte şi extrem de periculoase…

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a ajuns luni după-amiază la sediul DNA Timișoara, unde a fost convocat de procurorul care instrumentează dosarul…