Legea pensiilor speciale ale parlamentarilor, ADOPTATĂ de plen. Ce pensii vor avea senatorii şi deputaţii

parlamentari

Senatorii şi deputaţii au adoptat, marţi, proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, în urma reexaminării cerute de Klaus Iohannis, astfel încât aceştia vor beneficia de pensie doar dacă nu sunt realeşi şi au încheiat cel puţin un mandat complet de parlamentar.

Legea va ajunge la preşedintele Klaus Iohannis, care este obligat acum, în termen de 10 zile, să promulge proiectul.

Astfel, parlamentarii vor primi o pensie specială, calculată în funcţie de numărul de mandate încheiate, însă în limita a cel mult trei. Pentru a beneficia de pensie, ei vor trebui să fi încheiat cel puţin un mandat complet.

Un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o astfel de pensie de aproximativ 1.550 de lei, cel cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar câştiga, în plus, aproximativ 4.600 de lei.

Adoptarea proiectului a fost marcată de dispute procedurale între PSD şi PNL. Parlamentarii au adoptat, în plen, raportul Comisiei pentru stat, prin care era modificată Legea pensiilor speciale, acceptând, parţial, criticile aduse de Klaus Iohannis.

Ulterior, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că legea a fost adoptată cu totul, însă PNL a solicitat un vot suplimentar, invocând regulamentul, pentru lege în ansamblu. Intenţia era astfel ca legea să fie respinsă la al doilea vot, după adoptarea modificărilor aduse de comisii. Valeriu Zgonea a anunţat că o lege reexaminată nu poate fi respinsă ulterior, ci doar aprobat sau respins raportul Comisiilor. Cum raportul a fost aprobat, legea se consideră adoptată, a explicat Valeriu Zgonea.

În cele din urmă, Zgonea a acceptat acordarea unui nou vot, după ce şi preşedintele Comisiei de statut, social-democratul Bogdan Niculescu-Duvăz, a transmis că un nou vot este obligatoriu.

La doilea vot, legea a obţinut 287 de voturi „pentru” şi cinci abţineri şi un vot „împotrivă”, liberalii anunţând că nu vor vota în plen, pentru a se „delimita” de acest proiect.

În cele din urmă, legea a fost anunţată ca fiind aprobată în integralitate, cu amendamentele aduse de Comisii.

Legea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost adoptată în luna iunie, fiind trimisă spre reexaminare ulterior de către preşedintele Klaus Iohannis. Comisia pentru statut a modificat, în mai multe rânduri, proiectul, fiind apoi amânată dezbaterea în plen.

În luna septembrie, comisia pentru Statut a modificat raportul la legea pensiilor parlamentarilor, stabilind că aleşii care au avut minimum un an de mandat – nu 6 luni cum era iniţial – vor primi pensii speciale şi că deputaţii şi senatorii au dreptul la aceste pensii la încetarea mandatului şi dacă nu sunt realeşi

Ulterior, proiectul a mai trecut printr-o fază de modificări, stabilindu-se că de pensiile speciale nu vor putea beneficia cei care nu au încheiat cel puţin un mandat. Mai mult, vor avea dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat de activitate parlamentară.

Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandate exercitat după suspendare.

Nu beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă deputaţii şi senatorii care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289 – 291 din Legea Codului Penal.

Comisia de Statut a introdus şi alte infrancţiuni pentru care deputaţii şi senatorii, dacă au fost condamnaţi, nu vor beneficia de pensii speciale, şi anume pentru infracţiunile prevăzute la art. 254 – 257, adică pentru ultraj, tulburarea de posesie, distrugere calificată, distrugere în culpă.

Iniţial, Comisia de Statut a analizat cererea de reexaminare, fără a ţine cont de mare parte din recomandările şefului statului.

Comisia a stabilit că parlamentarii vor încasa pensiile din momentul în care au decizii de pensionare în sistemul de stat, iar cuantumul a rămas acelaşi ca cel iniţial, respectiv 0,55% din indemnizaţia de parlamentar, de acesta urmând să beneficieze deputaţii şi senatorii care au avut mandate consecutive până la 3 mandate. De asemenea, contrar recomandărilor preşedintelui, comisia a decis că vor beneficia de pensii şi cei condamnaţi definitiv pentru incompatibilitate.

Sursa: mediafax.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *