
Un tren Regiotrans a spulberat pur şi simplu au autoturism Audi A4, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe şoseaua Timişoara – Cenad, din zona localităţii Dudeştii Noi.
Impactul a fost atât de violent, încât conducătorul auto – rănit extrem de grav – nu a mai reuşit să iasă singur din maşină.
Din primele informații a reieşit că bărbatul de 47 de ani, aflat la volan, nu a observat trenul, din cauza ploii abundente şi a neatenţiei. Autoturismul a fost izbit în plin şi târât pe liniile de cale ferată.
Înaintea sosirii echipajului de descarcerare, pasagerii din tren au apucat să scoată victima dintre fiarele contorsionate, ulterior fiind transportată la spital.
Poliţiştii au început o anchetă.