Au șocat Italia. Tragedie produsă la Treviso de doi români

accident trevisto

Mașina transformată în proiectil care distruge totul, de la stâlpi de iluminare la borduri, până se oprește într-un platan și se dezintegrează: motorul într-o parte, caroseria în alta, bucăți peste tot. Între fiarele contorsionate, corpul unui tânăr de 24 de ani, fără viață. Îl extrag cu foarfecii pompierii, pentru a-l așeza apoi lângă ceea ce rămâne din mașina care era mândria sa, un BMW 530, scrie gazetaromaneasca.com.

Și totul pentru un nebunesc concurs de mașini între prieteni. Astfel a murit pe 10 august Mircea Timiș, 24 de ani, originar din Borșa, rezident la Ramon di Loria.

Tragedia s-a produs pe via Caprera, strada care leagă Castelfranco de Castello di Godega (provincia Treviso), în plină zi. Era circa 11.20 când Mircea, la volanul mașinii sale, s-a întâlnit cu un amic, aflat la bordul unei alte mașini, în curtea Coop din Castelfranco. Cei doi trebuiau apoi să se întoarcă la Godego, unde tânărul român trebuia să se întâlnească cu iubita sa, cu care trăia la Loria. Ea l-a așteptat în zadar într-un bar pentru aperitiv…

Mircea Timiș s-a angajat într-o întrecere cu un alt român, Daniel Mihali, de 26 de ani, rezident la Fonte, originar tot din Borșa, care a fost găsit de agenții poliției rutiere la 24 de ore de la tragedie, pe baza unor martori care i-au văzut pe cei doi gonind cu viteză mare de-a lungul străzii.

Întrecerea începuse în parcarea Coop de pe via Valsugana la Castelfranco: mai mulți i-au văzut duminică după 11 încălzind motoarele mașinilor lor, două puternice BMW, și demarând brusc.
Câteva clipe mai târziu, tragedia. Pe via Caprera, Timiș a centrat un platan, pierzând controlul vehiculului lansat cu 200 km/h: a doborât doi stâlpi de iluminare, intrând pe pista pentru biciclete, izbindu-se de un gard. Mașina practic a explodat: bucăți de caroserie și de motor au fost găsite până la două sute de metri de locul impactului. Pentru tânăr, aruncat în afara mașinii (situație care face să se considere că nu purta centură de siguranță) nu a fost nimic de făcut: a murit pe loc.

Mihali nu a oprit: a continuat înainte. A declarat anchetatorilor că circula cu 50 km/h și că Timiș îl depășise. O versiune în contrast cu mărturiile culese. În privința lui Mihali poliția rutieră a procedat la denunț pentru neacordarea primului ajutor, distrugere și omor din culpă.

Dinamica accidentului i-a făcut să se înfioreze pe toți din cauza consecințelor pe care le-ar fi putut avea asupra unor terțe persoane. ”A fost o întâmplare”, declară primarul din Godego, Pier Antonio Nicoletti, ”că tocmai în acel moment trotuarul era pustiu, contrar oricărei dimineți de duminică, și că nu sosea nicio mașină din sens opus. Ar fi fost un măcel”.

Acum Nicoletti vrea să ia măsuri drastice: ”Voi cere prefectului ca și pe acest drum statal să fie instalate radare și alte instrumente pentru a descuraja viteza mare. În trecut mi-au spus că nu era posibil pentru că era o stradă cu trafic mare. Este așa și șoseaua de centură din Treviso, dar acolo sunt radare. În plus, vom proteja mai mult trotuarele și pistele pentru biciclete, cu borduri mai înalte și garduri vii”. Nicoletti cunoaște că această stradă este deseori scena unor întreceri la volan: ”Un fenomen care trebuie combătut în mod absolut”.

VEYI MAI MULTE PE voceatransilvaniei.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *