Au furat o mașină și mâncarea din frigiderul proprietarului, au condus băuți sau fără permis. Isprăvile unor șoferi din vestul țării

Codul rutier se modifică. Noi sancțiuni pentru șoferii agresivi

Din păcate, numărul celor care cred că pot conduce un autoturism în orice condiții rămâne ridicat. O constată polițiștii la fiecare misiune în trafic. Iar asta în cazul fericit în care respectivii nu provoacă nenorociri pe șosele.  De exemplu, un tânăr de 20 de ani, oprit de Poliție în timp ce mergea cu mașina pe o stradă din Petroșani.

CITEȘTE ȘI: Incendii, accidente și misiuni de decontaminare în vestul țării

Pentru că ceva li s-a părut suspect, oamenii legii l-au întrebat dacă este mașina lui. Tânărul s-a pierdut cu firea și le-a spus rapid întreaga poveste. Autoturismul îi aparținea unchiului său dar, împreună cu un prieten, l-au furat. Și nu doar mașina, pentru cei doi, după ce au băut bine, au sărit poarta în curtea unchiului, apoi au forțat o fereastră, au intrat în casă și au sustras și mâncarea din frigider. Polițiștii au început verificările și au constatat că, pe lângă faptul că a furat, tânărul mai avea două probleme: nu deține permis de conducere, iar etiloterstul a arătat 0,50 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

„Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, conducere unui autoturism sud influenţa băuturilor alcoolice și furt din locuință”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

Nu a fost însă singurul caz de depistat în ultimele zile de oamenii legii. Tot ei au mai descoperit un bărbat de 37 de ani care era la volan, în timp ce avea permisul suspendat, pe o stradă din Hunedoara.  Întrucât bărbatul a mai fost depistat (de trei ori, un ultima lună) în această situație și se afla sub control judiciar pe o perioadă de 60 zile, poliţiştii l-au reținut pentru 24 de ore. Și în Orăștie un tânăr va avea probleme serioase: polițiștii l-au descoperit în timp ce conducea o mașină pe o stradă din localitate, fără a avea permis, dar cu o alcoolemie de 0,49 mg/l, alcool pur în aerul expirat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *