Aterizare forțată la conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș

# Noul președinte-director general, numit, prin delegare, ca să asigure interimatul la conducerea instituției până la organizarea unui nou concurs, a fost instalat prin încălcarea criteriilor prevăzute expres de legislația în vigoare

# Fostă purtătoare de cuvânt la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, doamna Carmen Stoica s-a angajat doar în 2013 la CJASTM, ea mai lucrând, o scurtă perioadă, la biroul europarlamentarului Cristian Bușoi

Zilele trecute, o știre trecea aproape neobservată printre atâtea subiecte de cancan: la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș (CJASTM) a fost numit, prin delegare, un nou președinte-director general, Carmen Stoica, aceasta urmând să asigure interimatul la conducerea instituției până la organizarea unui nou concurs.

„Cine să mă recomande? Vocea și talentul meu…”

Toate bune și frumoase, doar că se pune întrebarea: ce o recomandă pe doamna cu pricina să ocupe, fie și ca interimar, o asemenea funcție importantă în sistemul de sănătate? Păi în afară, eventual, de vocea și talentul ei – vă amintiți, probabil, celebra replică din filmul „Brigada Diverse la munte și la mare” (cei mai tineri pot căuta pe internet…) -, pe doamna Stoica nu o recomandă nimic din punct de vedere profesional.

CITEŞTE ŞI: Opt percheziţii pentru destructurarea unei reţele de trafic de migranţi în care sunt implicaţi poliţişti de frontieră din vestul ţării

Criteriile prevăzute expres de legislația în vigoare au fost încălcate flagrant cu ocazia acestei numiri. Astfel, conform art. 92, din Legea 188/1999 (actualizată) privind Statutul funcționarilor publici, „exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere vacante sau temporar vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcționar public care îndeplinește condițiile de studii și de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcției publice”. Iar conform art. 4 din Ordinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 799/2015, printre condițiile specifice pentru ocuparea postului de președinte-director general al Casei Județene de Asigurări, se numără și vechimea în specialitate de minimum 7 ani (demonstrată printr-o copie legalizată a carnetului de muncă sau orice alt înscris doveditor în acest sens), precum și activitatea desfășurată în funcții de conducere de minimum 5 ani.

Acumulare de vechime după modelul lui Făt-Frumos din lacrimă

Luând în considerare aceste cerințe ale legii, suntem foarte curioși cum a acumulat doamna Carmen Stoica șapte ani de vechime la Casa de Asigurări, când dumneaei s-a angajat doar în 2013 la această instituție. Să fi făcut doamna cu pricina vechimea necesară pe modelul lui Făt-Frumos din lacrimă, care creștea într-o lună cât alții într-un an?!

Mai mult, din informațiile pe care le deținem, doamna cu pricina a lucrat în departamentul Resurse umane al instituției, gestionând așadar cel mult dosarele de personal ale angajaților și, în nici un caz, extrem de importantele programe și subprograme naționale de sănătate. Deci nu doar vechimea îi lipsește doamnei respective, ci și „specialitatea”…

De asemenea, suntem curioși ce funcție de conducere a ocupat vreme de cinci ani doamna Stoica, din moment ce, în schema de personal de la CJASTM, a figurat de la angajare până la numirea ilegală de săptămâna trecută, doar cu funcția de consilier superior și atât.

Iar până în ziua angajării la CJASTM, Carmen Stoica nu s-a întâlnit în nici un moment al parcursului său profesional cu vreo funcție de conducere, așa cum rezultă din datele pe care am reușit să le găsim accesând internetul, fiindcă, evident, pe site-ul instituției nu există nici un curriculum vitae.

Aterizare forțată: de la aeroport, la… casa de asigurări

Așadar, de pe un site specializat, am aflat următoarele: doamna Carmen Stoica este licențiată în limbi străine (engleză și italiană), are un master în management și marketing, are un atestat de traducător autorizat pentru limba engleză și a fost vreme de 16 ani și cinci luni (iunie 1996 – octombrie 2012) purtător de cuvânt la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara.

Concluzia e evidentă: doamna Carmen Stoica n-avea cum să fie numită, în mod legal, într-o funcție atât de importantă precum cea de președinte-director general la CJASTM! Și, totuși, iată că, în continuare, legea nu are absolut nici o valoare în România, sistemul PCR (pile – cunoștințe – relații) rămâne de neclintit, atât într-un guvern politic, cât și într-un guvern tehnocrat, iar salturi halucinante în carieră – în cazul de față, de la purtător de vorbe în aeroport la președinte-director general al casei județene de asigurări! – se vor petrece, într-o veselie, și în continuare.

Detalii din culise

Evident că, și în acest caz, avem de-a face cu o mișcare strategică, fiindcă nimeni nu încalcă legea doar așa, de amorul artei, fără să aibă vreun interes. Bine, bine, dar care să fie explicația pentru care un funcționar obscur să fie numit într-un asemenea post cu greutate, vă întrebați, nu-i așa? Fără a avea pretenția că deținem adevărul absolut, suntem, însă, în măsură să vă mai furnizăm câteva detalii.

În primul rând, ceea ce nu apare în mod vizibil pe internet este amănuntul că doamna Carmen Stoica a lucrat, o scurtă perioadă, în iarna lui 2014, la biroul europarlamentarului Cristian Bușoi, fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în perioada iunie 2013 – februarie 2014.

Apropo de Cristian Bușoi și de biroul său de europarlamentar, tot acolo a activat, prin 2009-2010, și un protagonist al tabloidelor bucureștene, Tudor (Tudy) Ionescu, fost iubit al Oanei Zăvoranu și recent viceprimar pentru doar patru zile al Bucureștiului…

Toți oamenii (ex)președintelui

Dar să lăsăm cancanul și să redevenim serioși. Nu credem că suntem departe de adevăr dacă susținem că numirea doamnei Stoica în funcția de președinte-director general al CJASTM este strâns legată de influența pe care actualul șef al PNL București, Cristian Bușoi, o are în sistemul de sănătate. De fapt, în sistem.

În acest context, vă prezentăm un pasaj interesant de pe site-ul personal al lui Bușoi: „În cele 7 luni, cât am fost preşedinte al Casei (…) a fost înfiinţată Direcţia Generală de Monitorizare, Control şi Anti-fraudă din cadrul CNAS, ca metode de cheltuire eficientă a banilor şi eliminare a fraudelor”.

OK, omul susține că a revoluționat sistemul de sănătate, dar uită să menționeze pe cine a numit drept coordonator regional al respectivei direcții anti-fraudă: pe bunul său amic Cristian Careba, trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru conflict de interese, conflict de interese în formă continuată, complicitate la înşelăciune în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată, toate acestea comise – susțin procurorii – în timpul mandatelor de președinte-director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș, respectiv de coordonator regional al direcției antifraudă a CNAS înființată de Bușoi.

Mult scandal la CNAS

De Casa Națională de Asigurări de Sănătate s-a vorbit mult și în urmă cu câteva luni, după comunicatul DNA care a anunțat că sunt urmăriți penali doi foști președinți ai CNAS, un vicepreședinte și mai mulți directori ai instituției, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În momentul de față, CJASTM este condusă de o persoană care nu îndeplinește condițiile cerute de lege
În momentul de față, CJASTM este condusă de o persoană care nu îndeplinește condițiile cerute de lege

Când sunt mulți bani în joc – iar în sistemul de sănătate sunt destui -, tentațiile sunt multiple, iar riscurile, pe măsură… Doar că, din câte se pare, ilegalitățile continuă să se producă, fără nici o reținere, la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar pe una dintre ele tocmai v-am prezentat-o în articolul de față.

O fostă purtătoare de cuvânt nu are vorbele la ea…

Am încercat să obținem un punct de vedere și din partea doamnei Stoica, însă – ciudat pentru un fost purtător de cuvânt – dumneaei s-a ascuns în spatele proverbului „Tăcerea e de aur”, preferând să poarte cu noi un dialog prin intermediul… purtătorului de cuvânt al CJASTM.

Bine, dialog e impropriu spus pentru că, la rândul său, acesta ne-a rugat să îi trimitem pe e-mail întrebările, care urmau să ajungă apoi la… București, de unde să ne parvină în cele din urmă un răspuns.

De ce ar fi nevoie de un circuit ca la Formula 1, când întrebările pe care i le-am pus doamnei Carmen Stoica se refereau strict la viața și opera dumneaei?! Adică trebuia să întrebe Bucureștiul unde a lucrat până să se angajeze la CJASTM și dacă are sau nu vechime în specialitate sau o experiență într-o funcție de conducere?!

În fine, am lăsat de la noi și am trimis mail-ul solicitat, în care am transmis, printre altele, următoarele: „Din datele noastre nu rezultă că doamna Carmen Stoica îndeplinește criteriile legale pentru ocuparea – fie și doar prin delegare – a funcției de președinte-director general al CJASTM.

Evident, dacă datele noastre sunt eronate, vă rugăm să ne precizați acest lucru și să ne prezentați datele reale care confirmă legalitatea numirii doamnei Stoica în funcția respectivă”.

Metoda asta, cu trasul de timp, este una clasică, evident că n-am primit nici o lămurire de la București sau de aiurea, însă avem și noi un proverb pentru președintele-director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș, instalat ilegal în această funcție: „Și tăcerea e un răspuns”…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

7 Răspunsuri “Aterizare forțată la conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș

  1. Comisarul şef Vasile Turda, şeful poliţiei de frontieră de la Aeroportul ”Traian Vuia” Timişoara, descoperit de ofiţerii Corpului de control din Ministerul de interne că a încasat salarii ”nesimţite”, deşi chiulea pe rupte de la serviciu, a primit pentru abaterile sale o pedeapsă de cascadorii râsului.

    Turda trebuie să telefoneze zilnic, atât la ora la care se prezintă la serviciu, cât şi la sfârşitul orelor de program, la un număr aparţinând Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Cât despre salariile încasate fără să fie prezent la datorie, nu s-a suflat nici o vorbă. Inspectorul Cornel Stoica, şef de Sector la poliţia de frontieră de la aeroportul timişorean, cel care a tolerat cu bună ştiinţă falsificarea pontajelor pentru comisarul Turda şi aţi doi lucrători, nu a primit nici o pedeapsă, susţin surse aeroportuare bine informate.

    În schimb, Stoica s-a ales cu o plângere penală, pentru abuz în serviciu, de la Eugenia Pop, o subalternă care, din ordinul său, a trebuit să semneze întocmirea unor pontaje false pentru Vasile Turda, Cătălin Mocanu, dar şi pentru agentul Tisian. Cei trei poliţişti de frontieră nu dădeau cu săptămânile pe la serviciu, dar îşi încasau integral salariile. Chiulangiii au fost depistaţi de ofiţerii anchetatori, după ce aceştia au consultat listele ce cuprind intrările şi ieşirile din spaţiul aeroportului, evidenţiate de cartela magnetică personală a fiecărui angajat. E vorba de lunile de final ale anului 2012, când poliţiştii aveau consemnate 3-4 intrări pe o lună întreagă.

    Comisarul şef Turda, un protejat al chestorului Buda, şeful cel mare peste poliţiştii de frontieră, spunea că el nu e vinovat cu nimic. ”Nu-i nimic adevărat. N-am nimic cu nimeni, dar probabil că vor să mă vadă plecat de acolo, de la aeroport”, declara Turda, un fost jandarm din Arad. Imediat după ce ofiţerii anchetatori şi-au încheiat controlul la Timişoara, au început presiunile exercitate de cei doi şefi de la aeroport, e vorba de Turda şi Stoica, asupra subalternilor care, sub o formă sau alta, au dat în vileag hoţia ofiţerilor. Agentul Eugenia Pop este sfătuit zilnic să-şi retragă plângerea penală ce se află pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Maria Sofinet, o altă agentă, nu a mai putut face faţă situaţiei şi sub ameninţările comisarului Turda s-a îmbolnăvit, iar Octavian Popescu, un ofiţer care a absolvit Academia de Poliţie, şi-a solicitat transferul la IPJ Timiş.

  2. Obi Innocent, un traficant de droguri din Nigeria, este chemat de doi ani la proces. El e judecat pentru ca si-a batut joc de politistii Aeroportului International Timisoara, plecând cu avionul spre Viena dupa ce s-a legitimat cu actele altei persoane.

    Procesul de la Judecatoria Timisoara al nigerianului Obi Innocent, de 23 de ani, care are interdictie de intrare pe teritoriul Austriei pâna în 2014 pentru ca facea trafic de cocaina, heroina si cannabis, este un exemplu clar al ineficientei justitiei din România. Instanta îi trimite de doi ani citatii în Nigeria, dar traficantul nu s-a prezintat nici luni la proces, termenul de judecata numarul 15.
    Judecat pentru ca a trecut ilegal frontiera româna si pentru ca s-a legitimat cu un act fals, traficantul Obi Innocent sta linistit. Procesul sau este în acelasi stadiu din anul 2008, când a început.

  3. Poliţişti incompetenţi Traficantul de droguri Obi Innocent este judecat pentru că a reuşit să plece spre Viena de pe Aeroportul „Traian Vuia“ din Timişoara, cu acte false. Nigerianul nu se putea legitima cu cele reale, pentru că avea interdicţie pe teritoriul Austriei. Înainte de îmbarcarea în avion, Obi a prezentat poliţiştilor de frontieră timişoreni un document de identitate al unui cetăţean austriac. Poliţiştii nu au sesizat faptul că nigerianul nu seamănă cu cel din fotografia de pe actul de identitate şi l-au lăsat pe Obi să zboare spre Austria. Poliţiştii de pe Aeroportul din Viena au depistat falsul imediat şi l-au returnat în aceeaşi zi pe nigerian pe Aeroportul din Timişoara. Poliţiştii de frontieră români i-au făcut dosar penal pentru fals şi trecerea ilegală a frontierei de stat şi l-au eliberat la câteva ore după audieri. Incidentul a avut loc în 2007, iar Obi Innocent a fost trimis în judecată abia în aprilie 2008. De doi ani însă procesul său a fost amânat termen după termen, pentru că traficantul de droguri nu se prezintă la proces.

  4. Două controale succesive, unul din partea IGP Frontieră şi celălalt de la Ministerul Afacerilor Interne, au scos la iveală că ştabul poliţiei de frontieră de la Aeroportul „Traian Vuia” Timişoara, comisarul şef Vasile Turda, ar fi un chiulangiu. Alături de el, alţi doi ofiţeri de la acelaşi punct de lucru s-au obişnuit să încaseze salarii ”nesimţite” fără să fie prezenţi la datorie.

    Lipsa comandantului de la atribuţiile zilnice a ieşit la iveală după ce ofiţerii anchetatori au solicitat administraţiei de la aeroportul timişorean lista cu numărul de intrări şi ieşiri evidenţiat de cartela magnetică personală a fiecărui lucrător aeroportuar. Astfel, din evidenţe a reieşit faptul că, pe o lună, ştabul Turda avea vreo trei intrări, în luna următoare doar patru. În schimb, pontajele în baza cărora era efectuată plata salariului, care se apropie de 6.000 de lei/lunar, erau întocmite cu prezenţă maximă la serviciu.

    Subordonaţii comandantului Turda spun că acesta nu dădea cu săptămânile pe la aeroport şi că era acoperit de şeful de sector al poliţiei de frontieră, inspectorul Cornel Stoica, acesta din urmă sprijinit politic de europarlamentarul liberal Cristian Buşoi. Cei doi ”au pe conştiinţă” şi ”fetele de la Mehedinţi”, nişte agente blonde transferate la Aeroportul Timişoara şi care fac mai mult parada modei decât muncă de poliţie.

  5. Stoica, stăpânul granițelor

    Mai mulți angajați ai poliției de frontieră care lucrează pe aeroport au trimis memorii superiorilor din București în care se plâng de atitudinea lui Stoica și Turda, care îi “vânează” pentru a le fabrica incidente de securitate, pentru a-i putea sancționa sau muta disciplinar. Cum cele două controale de la centru nu au avut efect asupra celor doi ofițeri, aceștia au instituit un regimde teroare și intimidare în rândul polițiștilor de frontieră care le sunt incomozi. De altfel, Cornel Stoica a reușit “performanța” de a deschide dosare penale pe numele a trei angajați ai direcției interne de securitate a aeroportului, pe motiv că ar fi trecut fraudulos frontiera de stat, dinspre zona publică a aeroportului. Dincolo de excesul de zel și dorința de răzbunare, acest gest este ilegal, ținând cont că pe aeroportul timișorean nu există borne de demarcare a frontierei de stat și, mai mult, șeful de sector al PF nu a elaborat nicio procedură în acest sens, deși este obligat de lege să aibă un astfel de document, armonizat cu cele ale direcției de securitate aeroportuară.

    Însuși postul de “șef de sector” al inspectorului Cornel Stoica este unul creat artificial, cel de șef de punct al SPFA fiind suficient în orgnigramă, ținând cont că pe aeroport nu este delimitată frontiera de stat și nu există “fâșie verde”. Cât despre ocuparea postului lui Stoica, superiorii de la București au închis ochii în condițiile în care concursul pentru șef de sector a fost postat pe intranetul Poliției de Frontieră pentru doar două zile, după care a fost șters, atunci când și alți angajați din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Timiș și-au anunțat intenția de a candida pentru același post. Cornel Stoica este menținut pe această poziție cu ajutorul filierei portocalii a deputaților PDL Cornel Sămărtinean, fost director al aeroportului și Alin Popoviciu, anchetat alături de Sămărtinean pentru odul în care firme controlate de el au obținut spații comerciale în aerogară, în perioada cât colegul său de partid a fost director al Aeroportului Timișoara. Lucru explicabil ținând cont că, în calitate de șef al frontieriștilor de pe aeroport, Cornel Stoica este cel care și-a dat avizul pentru ca deputatul Popoviciu să poată lua în chirie spații comerciale, pe firma unei rude.

  6. În nota explicativă dată celor de la Curtea de Conturi, Sămărtinean a explicat că „numărul 11163 a fost alocat iniţial pentru un DRAFT de contract, care nu era ştampilat şi care a plecat în ambele exemplare către societatea parteneră, nu s-a întors NICIODATĂ deoarece societatea nu a fost de acord cu unele condiţii, neînregistrându-se în sistemul electronic al AIT NICIODATĂ, automat acel DRAFT s-a anulat neproducând nici un efect juridic sau comercial”. Aşa-zisul draft avea ştampilă şi semnăturile şefilor de la aeroport, iar în baza acestui document a fost înfiinţat punctul de lucru al societăţii Trinvest Bakery. Directorul comercial, Marius Mezin, a susţinut şi el varianta draftului, explicând auditorilor că „datorită faptului că aceste negocieri au durat câteva zile, draftul vechi de contract cu nr.11163 neîntorcându-se la aeroport, l-am considerat nul iar numărul de înregistrare alocat primului draft şi anume nr.11163 a fost înlocuit în registru de către Bălan Vasile el fiind alocat unui nou contract în favoarea societăţii Tircons”.

Lasă un răspuns