ATENŢIONARE ANM: Ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului

Vânt puternic în județele Timiș și Arad

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenţionare de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ, în intervalul 09 aprilie, ora 11 – 11 aprilie, ora 23.

În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în cursul zilei de sâmbătă (09 aprilie), în jumătatea vestică a teritoriului şi în zonele de munte, iar începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică (09/10 aprilie), mai ales în regiunile sudice, centrale şi ulterior în cele estice.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 40…50 l/mp. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină.

ANM mai precizează şi că precipitaţiile prognozate pentru intervalul 08 – 11 aprilie 2016 în România pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar în concentraţii reduse.

mediafax.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *