ATENŢIE! Se schimbă total circulaţia în zona Stadionului „Dan Păltinişanu”! GALERIE FOTO

zona Stadion

Amenajările din zona Stadionului „Dan Păltinișanu” se apropie de final, iar autoritățile timișorene speră ca acestea să aducă un plus de fluiditate și siguranță în trafic.

În această privință, însă, ultimul și cel mai important cuvânt de spus îl vor avea șoferii care trec zilnic prin zonă. Din păcate, și această lucrare – începută în 18 iunie și având termen de trei luni – se află în întârziere, motivul fiind haosul din gospodăria subterană a Timișoarei.

În primul rând, după eliminarea garajelor, strada Podeanu a fost complet închisă circulației, pentru a fi lărgită la patru benzi și asfaltată.

În al doilea rând, la intersecția dintre străzile Podeanu, Surorile Martir Caceu și Aleea FC Ripensia, a fost amenajat un sens giratoriu și câteva insule, aproape finalizate, prin intermediul cărora va fi separat traficul.

Un alt sens giratoriu a fost construit chiar pe strada Podeanu, la intersecția cu strada care merge spre Clubul Heaven.

Problema principală rămâne carosabilul de pe strada Podeanu, o mare parte a acesteia fiind încă la stadiul de pietriș. În opinia primarului Nicolae Robu, lucrarea va fi terminată în acest an: „Ultima porțiune a străzii Podeanu nu este finalizată pentru că nu au fost duse în subteran cablurile electrice. Ea s-ar putea termina foarte rapid, la cel mult două săptămâni după ce pleacă Enel. Mai sunt operații la suprafață, care merg repede, se fac mecanizat. Chiar dacă ochiometric ai impresia că mai e mult de lucru, eu zic că se termină anul acesta”.

Promisiunile sunt riscante, mai ales că inițial era vorba că toată amenajarea va dura trei luni, iar acum se ajunge la dublul acestei durate. Până la sfârșitul anului se mai pot întâmpla multe, de exemplu, să vină iarna…

În jurul stadionului, fără mașini

S-a terminat cu circulația mașinilor în jurul stadionului, inelul de asfalt lat de nouă metri fiind folosit până nu demult pentru diverse competiții nocturne, nu doar zgomotoase, ci și periculoase. Acum a fost așternut aproape peste tot asfalt nou, mai rămânând doar trasarea pistelor, care vor avea, probabil, patru destinații: plimbări pietonale, alergare, biciclete și role.

Continuarea articolului, în ediţia tipărită!

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “ATENŢIE! Se schimbă total circulaţia în zona Stadionului „Dan Păltinişanu”! GALERIE FOTO

  1. p i z d o s … acum singura alternativa e profi-novatim-olimpia … superb! azi dimineata coada la semaforul de la profi-printu’ turces era de la fabrica de bere! primaria si militienii de la circulatie au un mod foarte bun de abordare in ceea ce priveste circulatia in orasul asta mizer. sunteti penibili! bine ca inca mai platim impozite pe masini si taxe la taxe pe carburanti si pe inmatriculat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *