Astăzi se sărbătorește Sfântul Gheorghe. Tradiții și obiceiuri pentru belşug şi sănătate

gheorghe

Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai importanţi sfinţi în calendarul creştin-ortodox. În tradiţia populară, Sfântul Gheorghe mai este întâlnit ca Sân-George sau Sângeorz, patronul naturii înverzite, al vegetaţiei, al vitelor şi al oilor, scrie bugetul.ro.

Anul acesta Sfântul Ghorghe a picat în Săptămâna Mare, ceea ce a determinat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca printr-o hotărâre această zi să fie sărbătorită luni pe 29 aprilie, petrecerile și mesele îmbelșugate nefiind de bun augur, potrivit bisericii.

Tradiția spune că dacă plouă în ziua de Sfântul Ghorghe, anul în care ne aflăm va fi unul bogat din punct de vedere al agriculturii, românii bucurându-se de recolte bogate. Și roua este semn de bogăție.

Astăzi este bine conform tradiție ca locuințele oamenilor să fie împodobite din belșug cu plante verzi. În regiunea Munteniei se pun crengi de stejar sau de păr, iar în Transilvania se pune rug verde şi leuştean. În zona Banatului se pune în casele oamenilor rug sau cu frunză de fag sau gorun. Plantele țin primejdiile departe, conform tradiției populare.

Pentru sănătate, tradiția spune că oamenii trebuie să se sclade într-o apă curgătoare înainte de răsărit.

Dacă dormi astăzi, se spune că vei fi somnoros tot anul pentru că vei lua somnul mieilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *