Astăzi încep înscrierile pentru noua sesiune Rabla pentru electrocasnice. Programul se va desfăşura în trei etape

Astăzi încep înscrierile pentru noua sesiune Rabla pentru electrocasnice

Înscrierile pentru noua sesiune a programului Rabla pentru electrocasnice încep de vineri, 19 noiembrie, ora 10.00, și se vor încheia joi, 25 noiembrie. Programul se va desfăşura în trei etape: prima pentru maşini de spălat rufe/vase şi frigidere/congelatoare, a doua pentru televizoare, laptopuri şi tablete şi a treia pentru aparate de aer condiţionat, uscătoare de rufe şi aspiratoare.

CITEȘTE ȘI: Prognoza meteo până la Crăciun: vremea se răcește și vom avea precipitații

Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu, începând de vineri, de la ora 10.00, persoanele fizice au la dispoziţie 7 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicaţia informatică.

„Toţi cei interesaţi să participe în program, în oricare dintre etape, trebuie să îşi creeze un cont de utilizator. Este foarte important acest pas, deoarece prin intermediul acestui cont veţi putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape. În cazul în care aveţi deja un cont de utilizator, creat în prima ediţie de anul acesta a programului, nu trebuie să vă creaţi alt cont, ci doar să vă autentificaţi utilizând adresa de e-mail şi parola setată de dumneavoastră. În cazul în care aţi uitat datele contului, acestea pot fi recuperate urmând paşii descrişi în aplicaţia informatică”, a declarat preşedintele AFM, Lóránd-Árpád Fulop.

Calendarul complet al programului Rabla Electrocasnice, ediția decembrie 2021

Etapa de înregistrare a beneficiarilor: 19 noiembrie, ora 10:00 – 25 noiembrie, ora 23:59;

Prima etapă de oferire a voucherelor: 25 noiembrie, ora 10:00 – 2 decembrie, ora 23:59. În această etapă poți genera vouchere pentru mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și aparate frigorifice. Buget: 14.000.000 de lei;

A doua etapă de oferire a voucherelor: 3 decembrie, ora 10:00 – 9 decembrie, ora 23:59. Acum poți genera vouchere pentru televizoare, laptopuri și tablete. Buget alocat: 14:000.000 de lei;

A treia etapă de oferire a voucherelor: 10 decembrie, ora 10:00 – 16 decembrie, ora 23:59. Această ultimă etapă este dedicată aparatelor de aer condiționat, uscătoarelor de rufe și aspiratoarelor. Buget: 6.000.000 de lei.

Noi modificări în programul Rabla pentru electrocasnice

Noua ediție aduce și o serie de modificări, cum ar fi introducerea unor noi clase pentru televizoare. Potrivit unui ordin recent al Ministerului Mediului, clasa energetică pentru televizoare se modifică de la E, cât este în prezent, până la clasa G. De asemenea, noul ordine prevede că „voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică”.

O altă noutate este că cele trei etape în care se pot genera vouchere Rabla electrocasnice durează o singură săptămână, nu două. Ministrul interimar al mediului, Barna Tánczos, a declarat miercuri seara, la Digi24, că au fost modificate clasele energetice la unele articole, pentru că „erau prea restrictive” și „nu se găseau produse în acele clase pe piață”.

„Rabla pentru electrocasnice revine în decembrie. Am schimbat clasa energetică la câteva articole pentru a deschide programul pentru mai multe produse pentru că au fost prea restrictive anumite categorii. O să public din nou clasele energetice pentru că ele sunt pe o încadrare nouă din 2021, deci rămân grupele de produse, rămâne sistemul de o săptămână pentru fiecare grup de produse, rămân regulile din această primăvară, se vor coborî la două sau trei produse clasele energetice pentru că ele au fost prea ambițioase și nu se găseau produse în acele clase pe piață, nu se fabrică”, a explicat ministrul.

Echipamentele incluse în programul Rabla pentru electrocasnice

Echipamentele incluse în program şi voucherele aferente fiecărui echipament sunt:

400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puţin noua clasă energetică C;

400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasa energetică D;

400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin AĂĂ;

400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E;

400 lei pentru televizoare având cel puţin noua clasă energetică G;

400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin AĂĂ;

200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;

500 de lei pentru laptopuri;

300 de lei pentru tablete.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.