Astăzi este zi de mare sărbătoare pentru creştinii ortodocşi şi catolici

Pentru creştinii ortodocşi, dar şi pentru catolici, ziua de astăzi este una de mare sărbătoare. Ea marchează Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, un moment cu multe conotaţii populare, cunoscut la români şi sub numele de Drăgaică sau Sânziene.

Dacă, de obicei, în calendarul bisericesc figurează datele morţii unor sfinţi, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul fac excepţie de regulă, ei fiind omagiaţi atât la data naşterii, cât şi cu prilejul altor evenimente din viaţa lor pământească.

Fiul Elisabetei și al preotului Zaharia este cunoscut sub denumirea de „Înaintemergătorul”, pentru că a vestit venirea Mântuitorului Iisus Hristos. Zaharia era preot al Legii Vechi, din neamul lui Abia, iar soţia lui era din neamul lui Aaron, rudă cu Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana.

Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul proroc al Vechiului Testament şi, totodată, cel care face legătura cu Noul Testament, şi şi-a început activitatea misionară în anul 26 d. Hr., primul an al guvernării lui Pilat din Pont. Sfântul Ioan propovăduia Împărăţia Cerurilor şi săvârşea „botezul pocăinţei” celor ce veneau la el şi îşi mărturiseau păcatele.

Biserica i-a închinat şase sărbători: zămislirea – 23 septembrie; naşterea – 24 iunie; soborul – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima şi a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului – 25 mai. Cel de-al doilea praznic din înşiruire apare atestat documentar în secolele IV – V, când se fixează definitiv şi data Crăciunului.

Sânzienele, un străvechi cult solar

Asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele îşi au totuşi originea într-un străvechi cult solar. În popor, data de 24 iunie mai este asociată „Amuţitului cucului”, ştiut fiind faptul că această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiul de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară (în jur de 21 – 22 iunie) sau în 24 iunie.

Bătrânii credeau că, atunci când cucul tace înainte de această dată, vara se anunţă secetoasă. Imaginaţia populară a închipuit Sânzienele ca pe nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, jucând. Ele sunt socotite zâne ale câmpului care dau puteri deosebite florilor şi buruienilor, transformându-le în plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc.

Ziua de Sânziene este considerată sfântă şi reprezintă în tradiţia populară un prilej de a celebra soarele şi vara. În multe zone din ţară, cu acest prilej se aprind noaptea focuri pe dealuri, iar oamenii umblă cu făcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele şi grajdurile. Bătrânii credeau că în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie) se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu cea pământeană.

În vechime, florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate apoi pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. În zilele noastre, înainte de a merge la Sfânta Liturghie, creştinii ortodocşi cumpără din faţa bisericii buchete de flori galbene de câmp.

Odinioară, în noaptea ce precede praznicul, fetele obişnuiau să pună sub pernă aceleaşi plante, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că îşi înfăşurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile, fără deosebire, îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.

În dimineaţa zilei de 24 iunie, multe fete obişnuiau să se scalde în rouă din zone neumblate. Roua sânzienelor era strânsă de babe într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi stoarsă într-o oală nouă. În drum spre casă, bătrânele nu vorbeau deloc şi mai ales nu trebuia să întâlnească pe nimeni.

Dacă toate acestea erau împlinite, cine se spăla cu rouă era sănătos şi drăgăstos peste an. În medicina populară, sânziana este folosită pentru tămăduirea mai multor boli, cu condiţia să fie culeasă dis-de-dimineaţă, când virtuţile ei lecuitoare se află la apogeu.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns