Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană caută consultanți

sigla 1

Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană lansează un apel public în vederea constituirii unor grupuri de consultanță ce urmează să evalueze propunerile de proiecte pentru programul cultural din perioada 2019 – 2021, din cadrul apelului deschis „Searchlight”.

Conform dosarului de candidatură, asociația și-a asumat organizarea unui apel deschis de proiecte la finalul fazei de Start-Up. În urma acestui apel, denumit „Searchlight”, vor fi identificate idei și concepte noi care vor fi implementate în perioada 2019-2021.

În acest sens, sunt constituite grupuri de specialiști care să evalueze, să ofere consultanță și să contribuie la dezvoltarea acestor propuneri.

În prima etapă vor fi constituite trei grupuri de consultanță, care vor contribui la selecția proiectelor ce urmează să fie propuse în cadrului unui apel deschis ce va avea loc la finalul acestui an.
Vor exista trei linii de proiecte, iar pentru fiecare dintre acestea va fi constituit câte un grup interdisciplinar de consultanță, cu rol de juriu, format din: un curator, un operator cultural/un artist, un urbanist/arhitect/city-specialist, un membru al comunității academice, un membru sau colaborator al Unității Artistice a TM2021.

Cele trei domenii pe care vor fi constituite grupurile de consultanță sunt strâns legate de cele trei teritorii culturale menționate în dosarul de candidatură: 1.Locuri – Moștenire (proiecte legate de istorie, memorie colectivă, arhive, rădăcini, diversitate, credință); Oraș (proiecte legate de urbanism, arhitectură, design, sustenabilitate, guvernanță, jurnalism); Arte vizuale (instalații, artă în spații publice); 2.Oameni – Generații (proiecte care se adresează diferitelor generații – copii, adolescenți, seniori -, educației – formală, informală-, îngrijirii etc.; Cartiere (proiecte ce se adresează comunităților); Emoție și mișcare (proiecte care implică activități sportive, mișcare etc.); 3.Conexiuni – Festivaluri și acțiuni în aer liber (proiecte care transformă spațiile publice în scene de spectacol); Evenimente (conferințe, târguri, festivaluri); Arte performative (muzică, teatru, operă, dans, coproducții, guest performances).
Fiecare grup de consultanță constituit se va concentra pe unul din cele trei domenii și va consilia Unitatea Artistică a Timișoara 2021 atunci când va fi nevoie să evalueze sau să aprobe proiecte noi sau în derulare.

Pentru a aplica, fiecare candidat trebuie să trimită un CV însoțit de o scrisoare de motivație la adresa [email protected] până la data de 12 noiembrie, iar regulamentul procesului de selecție poate fi consultat la următorul link: https://goo.gl/jAzKeC. Participarea este deschisă oricărui cetăţean român, fără restricţii de domiciliu, experienţă artistică, sex, vârstă etc.

Nu pot participa la acest concurs angajații și membrii Consiliului Director al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană și nici rudele de gradul I și II ale acestora. Candidații nu pot fi asociați vreunui proiect care beneficiază de finanțare sau e realizat în colaborare cu Timișoara 2021 și nu pot fi implicați direct în proiectele ce urmează să fie propuse spre finanțare în apelul deschis „Searchlight” ce va fi lansat la finalul acestui an.

Dreptul de participare la concurs este anulat automat în situația în care o persoană furnizează date sau informații false, eronate sau necorespunzătoare sau dacă organizatorul consideră că aceasta a încercat să fraudeze mecanismul de concurs.

Decizia finală cu privire la selecția membrilor grupurilor de consultanță va fi luată de comitetul executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană și va fi făcută publică până la data de 14 noiembrie.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *