După ce au asfaltat cu fonduri locale străzile satului Iosifalău, doar câteva nefiind finalizate, urmând ca lucrările să continue în primăvară, alte investiții de infrastructură rutieră sunt programate să demareze în 2019 și în satul Ictar-Budinț, aparținător, ca și cel la care facem referire, comunei timișene Topolovățu Mare.
CITEŞTE ŞI: Asfaltări și un pod nou, într-o comună timişeană
Astfel, conform primarului Ovidiu Petru Doța (foto), în cursul lunii martie vor începe lucrări de investiții la podul peste Bega, edilii având asigurată în acest scop o finanțare în valoare de 3,2 milioane de lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II.
Tot în 2019 vor fi asfaltate, cu bani de la bugetul local, și câteva străzi transversale pe cea principală, într-o primă etapă, în lungime totală de 1,2 kilometri. Trebuie însă menționat că administrația locală din Topolovațu Mare are depus și un proiect de modernizare în vederea obținerii fondurilor necesare pentru zece kilometri de drumuri interioare, finanțare cu care s-ar putea rezolva în întregime infrastructura rutieră, în întreaga comună, inclusiv la Ictar-Budinț.
Această investiție se adaugă celor aflate în curs, destinate modernizării de drumuri în localitățile comunei.