Lucrările la șoseaua care face legătura între Valea Lungă Română și Cliciova avansează în ritm alert. Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a vizitat șantierul și are speranța că lucrarea va fi finalizată înainte de termenul de șase luni.
CITEȘTE ȘI: Detalii tulburătoare în cazul bărbatului găsit mort pe marginea DN 7: „Inima şi creierul nu i le-am găsit”
DJ 609 are o lungime de cinci kilometri și este asfaltat în premieră. Lucrarea are o valoare de peste 4,5 milioane lei, banii fiind asigurați prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
De asemenea, se lucrează la un nou drum important din județul Timiș.
Principalii beneficiari sunt locuitorii din zona Gătaia – Birda, dar și mulți cărășeni. Se asfaltează, în premieră, drumul de piatră DJ 588B, pe ruta Rovinița Mare – Percosova – Gherman. Modernizarea șoselei va asigura un acces mai facil către granița cu Serbia pentru mii de timișeni.
În plus, acesta va reduce și presiunea de pe E70, pe sectorul Voiteg – Moravița. Utilajele trebuie să intre în teren, deoarece a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor, durata de realizare fiind de nouă luni, însă și în ceea ce privește acest drum autoritățile județene cred că lucrarea va fi finalizată mai devreme.
Drumul asigură legătura între DJ 588A și DN 57, spre județul Caraş-Severin și spre DN 59, punctul de trecere a frontierei Moravița. Sectorul de drum care a intrat în modernizare are o lungime de 13,5 kilometri.
Investiția se ridică la aproape 18 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri PNDL și de la bugetul local.