Ascunși într-un TIR cu sicrie, 36 de migranți au încercat să treacă ilegal granița

Ascunși într-un TIR cu sicrie, 36 de migranți au încercat să treacă ilegal granița

Polițiștii de frontieră de la Nădlac, județul Arad, au prins 36 de cetățeni străini care au încercat să treacă ilegal granița ascunși într-un TIR care transporta sicrie.

Sâmbătă, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român care conducea un TIR. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, sicrie pentru o firmă din Italia.

În urma verificărilor, polițiștii au descoperit în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, 36 de cetățeni străini.

Aceștia au fost duși la sediul poliției pentru cercetări. Poliţiştii au stabilit că grupul este format din 19 cetăţeni din Bangladesh, 7 indieni, 7 pakistanezi și 3 marocani, cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

De asemenea, în urma cercetărilor s-a stabilit că aceștiaau intrat legal în România, în baza documentelor de călătorie valabile.

Poliţiştii de frontieră au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de trafic de migranți și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

În ultimele 24 de ore, actiuni similare s-au înregistrat şi la nivelul punctelor de trecere a frontierei Borș I și Vărșand, când s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, un cetăţean bulgar şi un cetăţean grec, la volanul a două TIR-uri înmatriculate în Bulgaria. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, tuburi din plastic și cabluri electrice pentru firme din Germania.

În urma efectuării controlului, au fost descoperiți, ascunși în compartimentele pentru marfă, 10 cetăţeni din Afganistan și Pakistan, majoritatea solicitanți de azil in țara noastră, ce intenționau să treacă fraudulos frontiera pentru a ajunge în vestul Europei.

Şi în aceste cazuri polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns