Artiştii Filarmonicii Banatul din Timișoara protestează

grevisti filarmonica

Personalul Filarmonicii timişorene e nemulţumit atât de modul pe care-l consideră amatoristic în care municipalitatea intenţionează să modernizeze clădirea fostului cinematograf Capitol, în care muzicienii îşi desfăşoară activitatea, cât şi de refuzul dialogului din partea reprezentanţilor primăriei.

CITEȘTE ȘI: Se schimbă legea după tragedia din „blocul morții” de la Timișoara

Ca urmare, artiştii au protestatat ieri în stradă, încercând să-i sensibilizeze pe edili Proiectul se află în faza documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI), dar pe membrii Filarmonicii îi deranjează că acesta nu prevede o serie de elemente care ar fi obligatorii pentru o clădire destinată în primul rând concertelor, dar şi repetiţiilor şi studiilor obligatorii în activitatea unor instrumentişti şi, nu în ultimul rând, unui anumit flux al publicului.

“Ne nemulţumeşte lipsa unui studiu acustic, a unor detalii precum mărimea scenei, dar şi a vestiarelor, sălilor de repetiţii, a unui foaier şi a altor spaţii adiacente, strict necesare activităţii noastre. Documentaţia existentă nu prevede deloc sarcini de acest tip pentru proiectant. Am organizat şi o dezbatere publică în privinţa reabilitării Sălii Capitol, la care, din păcate, autoritățile publice nu au dorit să intre în dialog cu noi. Am hotărât să protestăm în stradă pentru a ne face auzite nemulțumirile”, afirmă Dorel Iuga, preşedintele sindicatului Filarmonicii Banatul din Timişoara.

Muzicienii mai sunt supăraţi pe primărie şi din cauză că aceasta le-a desfiinţat cea mai mare dintre parcările instituţiei, situată în partea dinspre Catedrală a clădirii, unde edilii ar dori să amenajeze un spaţiu verde. Circa 30 de artişti de la Filarmonică şi-au exprimat nemulţumirile, ieri, afişând mesaje precum “Salvaţi muzica”, “Vrem respect din partea autorităţilor” sau “Timişoara 2021 are nevoie de Filarmonică”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *