Aquaparc în Mehala?

aquaparc

După ce au lăsat fostul Ștrand al Tineretului la mâna unui investitor privat care a construit acolo un bazin olimpic (singurul din oraș!) scump și, în rest, n-a mai făcut aproape nimic din ce prevedea contractul de concesiune, aleșii timișorenilor se frământă acum pentru un parc cu specific acvatic în oraș sau măcar în preajma acestuia.

În timp ce primarul Nicolae Robu crede că ar fi potrivit ca această bine-venită zonă de relaxare să fie amenajată în afara orașului, dar destul de aproape, adică la Dudeștii Noi, comună care are proiectul pregătit și unde primar este colegul său de partid Alin Nica, alți consilieri au alte opinii.

Dan Idolu și Nistor Geană au înaintat o propunere pentru construirea unui aquaparc în zona Mehala – Grigore Alexandrescu, identificând acolo și un teren cu suprafața de 12 hectare, care s-ar afla pe teritoriul administrativ al municipiului Timișoara și în proprietatea primăriei.

Aquaparcul ar urma să aibă bazine cu apă caldă/termală interioare și exterioare, terenuri de sport, un hotel, parcare și o zonă verde pentru relaxare.

Propunerea a fost făcută la ședința din această săptămână a Consiliului Local Timișoara, cei doi consilieri înaintând un memoriu în acest sens.

Ideea unui astfel de obiectiv în oraș nu i-a surâs nici de această dată primarului Nicolae Robu.

O discuție pe această temă a mai avut loc în luna februarie, la ședința pentru aprobarea bugetului pe anul în curs, problema fiind ridicată tot de Dan Idolu.

În vederea întocmirii unui studiu de fezabilitate pentru construirea unui aquaparc a fost alocată suma de 100.000 de lei, dar, deocamdată, nu se știe nimic despre acest document


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *