Aproape două milioane de lei pentru bătrânii aflați în dificultate

batrani 1

Consiliul Județean Timiş a aprobat alocarea a 1.800.000 lei pentru bătrânii din Timiș care au nevoie de asistență.

Fondurile sunt menite a asigura cofinanțarea din acest an a căminelor pentru persoane vârstnice din Jimbolia și Comloșu Mare, cu suma de 800.000, respectiv 1.000.000 lei.

Alocarea a fost posibilă datorită asocierii în acest sens a județului Timiș, prin CJT și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu cele două localități, prin consiliile locale.

Căminul din Comloșu Mare asigură servicii sociale pentru 90 de persoane, în momentul de față fiind asistate 62, din care 12 din localitate, iar celelalte din județ.

Centrul de la Jimbolia poate găzdui 70 de bătrâni, în prezent fiind asistate 55 de persoane vârstnice, jumătate dintre acestea provenind din alte localități.

„Nu putem să le întoarcem spatele bătrânilor noștri aflați în dificultate. Am răspuns pozitiv cererilor celor două cămine de a le cofinanța activitatea, întrucât efortul financiar ar fi fost prea mare pentru bugetele locale. Fondurile alocate permit desfășurarea activității în condiții normale. Ignorarea problemei ar fi avut consecințe la care nici nu vreau să mă gândesc, beneficiare ale acestor servicii fiind chiar și persoane vârstnice imobilizate la pat”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *