Aproape 70 de amenzi date în doar câteva ore, timp în care s-au desfășurat controale în Timișoara

controale politie

Poliţişti de ordine publică, investigații criminale, sisteme de securitate, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, au desfăşurat o acţiune în oraș, pentru prevenirea infracționalității stradale, a faptelor cu violență, precum și pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov2.

CITEȘTE ȘI: Apel la voluntariat pentru copiii din centrele de plasament din Timiş

În acest context, au fost legitimate 78 de persoane, verificate 59 de societăți comerciale și controlate 45 de autoturisme. Polițiștii au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.860 de lei, dintre care 23 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 6.600 de lei.

De asemenea, 10 sancțiuni au fost aplicate la O.U.G. 195/2002R pentru încălcarea unor norme la regimul rutier, în valoare de 4.930 de lei, și 23 de sancţiuni la Legea 55/2020, pentru nepurtarea măștii sanitare în spațiile închise, în valoare de 7.250 de lei. Totodată, s-a intervenit la 11 apeluri 112.

“Polițiștii vor acționa în continuare în vederea prevenirii răspândirii infecției cu noul coronavirus şi asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *