Aproape 70.000 de timișeni în șomaj tehnic

somaj tehnic

La Instituția Prefectului, a avut loc, în sistem videoconferință, ședința Colegiului prefectural al judeţului Timiş, condusă de prefectul Liliana Oneț. La primul punct de pe ordinea de zi, domnul Lucian Mihoc, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” Timiș a prezentat activitățile desfășurate de ISU Banat de la apariția primului caz în județ.

În această perioadă, ISU Timiș a transportat un număr total de 5.625 de persoane. Totodată, ISU a coordonat activitatea Serviciului de Ambulanță Județean și a unităților de primire urgențe, dar s-a ocupat și de identificarea spațiilor pentru carantinarea persoanelor sosite din zona roșie, de distribuirea hranei persoanelor aflate în carantină instituționalizată, de asigurarea transportului persoanelor confirmate prin intermediul autospecialelor din dotare, asigurarea transportului persoanelor sosite la punctele de trecere a frontierei de stat, din străinătate. A fost punctat faptul că nici un pompier al ISU Banat nu a fost infectat cu virusul SARS-CoV2.

În ceea ce privește activitatea Direcției de Sănătate Publică Timiș, dr. Mihaela Valcovici, directorul instituției, a prezentat  categoriile principale de acțiune în lupta cu noul coronavirus, menționând faptul că în cursul acestei perioade au fost depistate mai multe focare de coronavirus care au fost în supraveghere epidemiologică și s-a reușit stingerea lor. La rândul său, directorul DSP Timiș a menționat faptul că niciun angajat al instituției nu a fost infectat cu virusul SARS-CoV2.

La rândul său, Marcel Miclău, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, a prezentat datele statistice privind  acordarea şomajului tehnic în județ: În luna martie au fost procesate 2.210 cereri depuse, pentru un număr de 28.926 de persoane. Din acestea, 2.112 cereri au fost aprobate şi 98 respinse. Suma plătită angajatorilor care în luna aprilie au solicitat şomaj tehnic pentru luna martie, conform legii, a fost de 18.015.525 de lei.

În luna aprilie au fost procesate 5.223 de cereri, depuse pentru un număr de 67.875 de persoane. Din acestea, 5.192 de cereri au fost aprobate şi 31 respinse. Suma plătită angajatorilor care în luna mai au solicitat şomaj tehnic pentru luna aprilie, conform legii, a fost de 118.620.854 de lei. Totodată, a fost menționat faptul că nu au fost întârzieri la plata şomajului tehnic.

Prefectul Liliana Oneț a felicitat toate instituțiile implicate în lupta cu noul coronavirus pentru modul de acțiune și a făcut o prezentare la zi a Campaniei e-learnigTM, derulată la inițiativa Instituției Prefectului, cu sprijinul Inspectoratului Școlar și al STS- Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale. La ora actuală, un număr de 739 de elevi din Timiș au primit tablete sau alte dispozitive din donații ale instituțiilor, primăriilor, Consiliului Județean Timiș, companiilor private sau persoanelor fizice. Campania continuă, iar instituțiile, companiile, organizațiile nonguvernamentale pot să aleagă o școală pentru a dona în continuare dispozitivele necesare elevilor pentru derularea învățământului online.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *