Apel pentru sănătate

bitea2

Foarte multe cadre medicale aleg să plece din România, cu toate că statul român a investit sume importante în școlarizarea acestora.

Consilierul județean Nicolae Bitea spune că asistăm la un fenomen nefiresc, dar că nu pot fi învinovățiți tinerii pentru că aleg să urmeze o carieră în străinătate.

Lipsa de locuri de muncă și slaba remunerație a acestora au provocat un exod nedorit, dar perfect explicabil.

”Ne chinuim atâta timp ca să pregătim specialiști de valoare, pentru ca, în final, să ajungem să constatăm că ducem o mare lipsă de medici și de asistente.

Asistăm la o adevărată hemoragie de farmacii care se deschid în mediul rural, dar lipsesc cu desăvârșire cadrele medicale de specialitate. E bine că avem farmacii, dar oamenii au nevoie de medici și de asistente, nu doar de farmacii.

Trebuie să facem lucruri concrete pentru a ține specialiștii în țară, mai ales în mediul rural, unde e mare nevoie”, spune consilierul județean Nicolae Bitea.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *