
Apă până la genunchi în două cartiere noi de lângă Timișoara, după ploaia torențială
Ploaia torențială și grindina căzute, duminică după-amiază, în zona periurbană a Timișoarei au provocat necazuri destul de mari.
Au fost afectate numeroase străzi, mai ales în cartiere noi.
Printre cei care au avut cel mai mult de suferit se numără locuitorii din Zona Planetelor și Zona Florilor, din Giroc, unde apa pur și simplu ajunge până la genunchi.
La ora publicării articolului (19:50), viceprimarul (cu atribuții de primar) Dan Vîrtosu este pe teren împreună cu echipaje de pompieri care acționează cu motopompe pentru evacuarea apei.
Operațiunile se derulează destul de anevoios, întrucât canalele – care, din câte am aflat, aparțin ANIF – sunt înfundate.
CITEȘTE ȘI: Rupere de nori în Timiș. Ploaia torențială a redus aproape la zero vizibilitatea conducătorilor auto (video)
Foto: Facebook / Pro Giroc