Anunţ important pentru toţi tinerii din vestul ţării

studenti

Două Hotărâri de Guvern creează monopol pe piaţa formării profesionale a adulţilor cu studii superioare, interzicându-le celorlalţi jucători din piaţă să organizeze, de la 1 ianuarie, cursuri de formare, recalificare, specializare sau perfecţionare pentru persoanele cu studii superioare.

Deciziile Guvernului vor conduce la intrarea în insolvenţă a peste 2400 de furnizori de formare profesională, cu afaceri anuale de peste 100 milioane euro, dar la înjumătăţirea banilor europeni destinaţi programelor de profil, absorbiţi de România, pentru că aceste cursuri sunt finanţate din fonduri europene dedicate. Miza – peste 24 de milioane de euro, fonduri nerambursabile puse la dispoziţia României, pentru aceste programe, doar pentru 2015 şi 2016.

Ce se schimbă de la 1 ianuarie

De la 1 ianuarie 2016, doar universităţile acreditate vor avea dreptul să organizeze cursuri de formare, recalificare, specializare, perfecţionare pentru ocupaţii care necesită calificări de niveluri 5 şi 6, şi care se adresează adulţilor cu studii superioare, arată două hotărâri de Guvern: Hotărârea Guvernului nr. 481/2015 şi la Hotărârea Guvernului nr. 567/2015.
Drept urmare, doar universităţile acreditate vor avea dreptul să acceseze banii europeni destinaţi realizării obiectivelor specifice 6.16 şi 6.17 din axa prioritară 6 a POCU.

Mai multe pe economica.net.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *