Anul şcolar ar putea începe cu o săptămână mai devreme. Propunerea vine de la elevi

Anul şcolar 2019-2020 ar putea începe cu o săptămână mai devreme, adică în data de 9 septembrie 2019, au spus membrii Asociaţiei Elevilor din Constanţa după ce au discutat la MEN în Comisia de Dialog Social. Secretarul de stat Gigel Paraschiv spune că decizia va fi analizată.

Există posibilitatea ca următorul an şcolar, adică 2019-2020, să înceapă în data de 9 septembrie, nu pe 16 aşa cum propusese anterior Ministerul Educaţiei Naţionale. Iniţiativa aparţine Asociaţiei Elevilor şi au anunţat-o, joi, în cadrul Comisiei de Dialog Social din cadrul Ministerului.

“Am solicitat ca programa şcolară să fie mai ridicată. Propunerea Ministerului a fost ca şcoala să înceapă pe 16 septembrie şi să se termine pe 19 iunie.

În cadrul şedinţei am solicitat ca elevii să înceapă şcoala în data de 9 septembrie şi să se încheie la 12 iunie”, a spus preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Andrei Mihai Tănase.

Iniţiatorii ideii spun că, în aceste condiţii, elevii care înscrişi pentru examenul de Bacalaureat ar putea să susţină proba mai devreme, astfel încât să nu să se confrunte cu temperaturile înalte.

“Bacalaureatul are loc după o săptămână de la încheierea anului şcolar şi în sensul acesta s-ar fi ajuns ca elevii să susţină examenele pe la mijlocul lunii iulie când condiţiile de temperatură sunt foarte ridicate, vorbim de 34-35 de grade în unele regiuni, iar şcolile nu sunt dotate cu aparate de aer condiţionat”, a explicat Andrei Mihai Tănase.

De cealaltă parte, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale Gigel Paraschiv spune că în cadrul instituţiei va fi analizată propunerea şi vor anunţa decizia “cât mai curând”.

“Decizia va fi luată când va apărea Ordinul de ministru referitor la structura anului şcolar. (…) Am reţinut propunerea, analizăm şi venim cu răspunsul. Nu este luată încă o decizie”, a explicat Gigel Paraschiv.

Potrivit proiectului de ordine al Ministerului Educaţiei Naţionale, publicat în data de 12 februarie, anul şcolar 2019-2020 începe în data de 16 septembrie 2019 şi se termină pe 19 iunie 2020, conform mediafax.ro.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns