ANM a anunțat cât va mai ține valul de căldură. Prognoza actualizată

ANM a anunțat cât va mai ține valul de căldură. Prognoza actualizată

ANM a anunțat cât va mai ține valul de căldură. Prognoza actualizată

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a explicat faptul că temperaturile caniculare se vor menține pe tot parcursul lunii iulie, iar valul de căldură ar putea fi resimțit și în prima săptămână din august.

”Cum am avut în 13 iulie cea mai caldă zi la 59 de stații, când am avut recorduri ale temperaturilor maxime pentru o zi de 13 iulie, de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră, cu siguranță al doilea val trebuie remarcat atât prin extindere, dar mai ales prin durată, pentru că el va fi de interes pe parcursul acestei săptămâni, până la finalul acestei săptămâni, pentru că și în următoarele zile, mâine, de pildă, în sudul țării, rămâne în vigoare avertizarea meteorologică de cod portocaliu, cu valori de temperaturi la nivelul maximelor, de așteptat între 38, până la 39° și cu siguranță discutăm astăzi cu colegii de la Centrul de Prognoză când, într-adevăr, vom reuși să atingem chiar 40-41° valori măsurate, pentru că modelele în continuare estimează posibilitatea ca sâmbătă să avem altă zi foarte călduroasă la sfârșitul acestei săptămâni.

Ceea ce este foarte important, valul de căldură să poată fi persistent până la finalul lunii cuptor în țara noastră. Și acest lucru va face cu siguranță ca luna iulie din acest an să fie în top trei cele mai călduroase luni iulie din 1901 și până în prezent.

La nivelul acestei perioade m-am referit când am afirmat că este posibil ca luna iulie să fie cea mai călduroasă din ultimii 120 de ani.

Centrul regional Climatic de la Offenbach estima că este posibil ca durata acestui val să continue până la sfârșitul lunii iulie și să nu excludem și prima săptămână din august.

Deci am putea avea încă trei săptămâni extrem de călduroase, chiar dacă vor mai fi intervale scurte cu valori de 35° totuși, disconfortul termic este unul accentuat, pentru că și nopțile sunt tropicale și temperaturile resimțite cu siguranță se apropie de 40°de grade”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3 CNN.

Prognoza până pe 14 august

Meteorologii anunţă temperaturi normale și peste cele normale în toată ţara până pe 14 august, în timp ce cantitățile de precipitații vor fi excedentare.

Săptămâna 17.07.2023 – 24.07.2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nord-vestice, centrale și estice, dar și deficitar în cele sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.

Săptămâna 24.07.2023 – 31.07.2023

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în nord-vestul teritoriului, dar și deficitare în regiunile sudice, sud-vestice și la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru
această perioadă.

Săptămâna 31.07.2023 – 07.08.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări, posibil ușor mai ridicate în regiunile sudice. Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea de nord a țării, dar mai ales în extremitatea de nord, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 07.08.2023 – 14.08.2023

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile, posibil ușor mai ridicate în cele sudice. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *