Angela Merkel rupe tăcerea. Prima reacție în care vorbește despre invazia Rusiei în Ucraina

Merkel

Angela Merkel, prima reacție în care vorbește despre invazia Rusiei în Ucraina

Fostul cancelar Angela Merkel a condamnat invazia Rusiei în Ucraina şi şi-a exprimat sprijinul pentru actualul guvern german, UE şi SUA în eforturile lor de a-l înfrunta pe preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit EFE, scrie Agerpres.

Angela Merkel şi-a exprimat solidaritatea cu Ucraina în ceea ce ea a calificat drept un “război barbar” cu Rusia, după luni de tăcere, în care şi-a atras critici pentru politica sa faţă de Moscova, notează Reuters.

“Nu pot să omit din acest discurs referirea la încălcarea făţişă a dreptului internaţional de către Rusia”, a declarat Merkel la un eveniment al Confederaţiei Sindicatelor Germane (DGB) pentru demiterea preşedintelui în exerciţiu, Rainer Hoffmann.

“Războiul din Iugoslavia ne-a arătat deja în anii 1990 cât de fragilă este ordinea mondială”, a adăugat ea în cursul acestei reuniuni desfăşurate miercuri seara într-un cadru restrâns, despre care media germane au relatat joi dimineaţă.

Merkel a subliniat că, în calitate de fost cancelar, nu intenţionează să evalueze activitatea actualului guvern, ceea ce, însă, nu a împiedicat-o să-şi exprime sprijinul pentru poziţia pe care acesta a adoptat-o faţă de războiul de invazie al Rusiei în Ucraina.

“Susţin eforturile guvernului german, UE şi SUA de a-i ţine piept lui Putin în acest război barbar”, a afirmat Angela Merkel.
Fostul cancelar s-a declarat solidară cu Ucraina şi cei strămutaţi, menţionând că dorinţa de a ajuta manifestată de ţările vecine este o “lumină în mijlocul acestei tristeţi”.

Merkel, care a ocupat funcţia de cancelar timp de 16 ani până în decembrie trecut, a declarat că nu va da sfaturi de pe margine guvernului german, dar a afirmat că sprijină eforturile executivului de a “pune capăt acestui război barbar”, a declarat pentru Reuters un participant la eveniment.

CITEȘTE ȘI: Sorin Grindeanu: România solicită CE alocări suplimentare pentru proiectele de infrastructură

Referitor la repercusiunile pe care le va avea războiul, ea a afirmat că acestea nu pot fi prezise cu precizie, dar că în orice caz vor fi profunde, evocând pericolul foametei în Africa.

Merkel a subliniat necesitatea ca unitatea în cadrul UE să fie susţinută, în faţa unei audienţe din care au făcut parte mai mulţi miniştri şi şefi de guvern ai landurilor germane.

″În acest moment, unitatea în UE este o chestiune de supravieţuire”, a insistat Angela Merkel. “Ideea minunată a Europei ca o comunitate de valori este într-un fel solidă, dar a primit câteva lovituri”, a remarcat ea.

Pe vremea când era cancelar, Angela Merkel şi-a atras critici din partea SUA şi a altor ţări pentru că a sprijinit construcţia gazoductului Nord Stream 2, destinat să aducă gaze ruseşti direct în Germania, pe sub Marea Baltică, ocolind Ucraina. Fostul cancelar mai considera că este necesar de a continua dialogul cu liderul rus Vladimir Putin chiar şi după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014 şi a instrumentat războiul din regiunile Doneţk şi Lugansk (Donbas).

Unii dintre foştii politicieni germani, cum ar fi ministrul de externe din perioada guvernului Angelei Merkel, Sigmar Gabriel, a admis că politica de reconciliere cu Rusia poate să fi fost prea optimistă, conform stirileprotv.ro.

Confruntat cu critici că Germania face prea puţin pentru a ajuta Ucraina, actualul cancelar Olaf Scholz a declarat miercuri că Germania va furniza Ucrainei sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *