
Ana Bărbosu, medalie de argint la bârnă la Campionatele Europene de la Leipzig
Ana Bărbosu a obținut medalia de argint la bârnă la Campionatele Europene de la Leipzig, a anunțat sâmbătă Federația Română de Gimnastică.
Ana Bărbosu a reușit să câștige a treia sa medalie la această ediție a întrecerii continentale.
În finala la bârnă, ea a încheiat concursul pe locul al doilea.
„Cu un exercițiu care a transmis siguranță și echilibru, cu nervii stăpâniți și concentrată la integralul său, Ana a primit nota 13.666 și s-a bucurat de un nou succes la Leipzig”, transmite FRG.
CITEȘTE ȘI: Handbaliștii alb-violeți au scăpat de retrogradare
Denisa Golgotă, a doua sportivă din România finala la bârnă, a terminat competiția pe locul 8, cu 12.000.
„Din păcate, Denisa a ratat la pirueta joasă, emoția a avut rolul ei, dar Denisa a arătat tuturor pasiunea și determinarea ei de a reveni în elita gimnasticii europene. Întoarcerea ei în competițiile internaționale majore după 5 ani aduce motivația de a continua cu succes cariera”, susțin reprezentanții FRG.
Aurul a fost câștigat de belgianca Nina Derwael, cu 14.033, iar Sofia Tonelli din Italia a luat bronzul cu 13.633.
(sursa: Mediafax)


