Amintirile unui stră-străbunic de pe vremea când era lup de mare. Acum are 94 de ani

veteran Paniova

În 1944, Moise Ionescu fusese chemat la datorie, să-şi apere ţara pe o navă de război. Misiunile soldaţilor români pe Marea Neagră erau coordonate de un ofiţer german care îşi avea locul lângă căpitan, la timonă.

„Nu mişca de acolo, nu vorbea cu nimeni, nu saluta, doar dădea ordine, iar căpitanul le executa”, îşi aminteşte Moise. Tot în 1944, pe când avea doar 22 de ani, Moise a primit o permisie de o lună. S-a întors în satul în care locuieşte şi în prezent, Paniova, din comuna Ghizela.

În seara în care a ajuns acasă şi-a cerut iubita de soţie şi s-au căsătorit. Au chemat câţiva prieteni din sat şi s-au ospătat. Apoi, Moise Ionescu a plecat din nou pe mare.

„Eu am făcut şcoala la tunari, dar pe vapor m-au pus la popotă, la servire. Îmi aduc aminte că la un moment dat am fost bombardaţi, iar o navă din spatele nostru a fost lovită în plin şi s-a scufundat. Noi ne-am retras la mal şi am aşteptat acolo până când au venit ajutoare”, spune Moise.

Viaţa ofiţerilor şi a soldaţilor nu a fost tocmai uşoară pe mare. „Aveam mese la ore fixe, iar când plecam în misiuni, se servea o masă şi la 12 noaptea. Pentru ofiţeri era un bufet special, cu hrană rece şi băuturi. Veneau ofiţerii cu un bon pe care scriau ce doreau să ia. La sfârşitul lunii, alt ofiţer strângea bonurile, făcea calculele şi le cerea banii celor care au consumat. Aşa era regula. Mâncare era destulă, dar pentru ofiţeri era şi acest bufet extra”, povesteşte veteranul care acum are 94 de ani.

Nu îşi aduce aminte ca germanul să fi luat vreodată masa cu alţi ofiţeri, era doar în post, pe scaunul său de lângă căpitan. Misiunile lor erau relativ scurte, plecau seara şi se întorceau după vreo 24 de ore la ţărm. Alimentele erau aduse în port, de un căruţaş şi spune că mâncarea era foarte bună. De asemenea, Moise spune că nu ştie ce s-a întâmplat cu germanul care le-a codus nava, după ce Germania a capitulat.

După terminarea războiului, el a mai stat în armată, la Constanţa, până în 1946. Din ’44, de când s-a căsătorit, până în ’46, el nu şi-a mai văzut soţia. De abia după eliberare cei doi s-au reîntâlnit, el a ales să fie tractorist, iar soţia a fost casnică. Au fost împreună şi s-au iubit până în urmă cu şase ani, când soţia sa a murit

Acum, Moise Ionescu este stră-străbunic, fiica sa locuind în aceeaşi localitate, fiind aproape de tatăl ei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Amintirile unui stră-străbunic de pe vremea când era lup de mare. Acum are 94 de ani

  1. Toata stima pentru viata simpla alaturi de cea care a fost sotia sa pentru atatia ani. In schimb titlul articolului este denaturat si umflat nejustificat! Un om care a fost la popota unui vas nu poate fi numit lup de mare, el nu poate fi comparat cu un navigator de care depind toti cei de pe nava, un pilot, un vanator de munte, un membru dintr-o trupa de comando!! Veselarul sau chelnerul nu pot sta alaturi de cei din prima linie care in orice moment puteau murii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *