Au început acțiunile pe linia luării măsurilor legale în cazul autovehiculelor oprite sau staționate pe Calea Martirilor, de la strada Mareșal Constantin Prezan până la limita cu comuna Giroc, precum și pe strada Gheorghe Lazăr, artere pe care s-a efectuat reabilitarea la patru benzi de către Primăria Timișoara și pe care au fost montate indicatoare rutiere.
Polițiștii locali au aplicat 75 de colante autoadezive, conducătorii auto urmând să fie sancționați contravențional. Astfel de acțiuni vor fi organizate zilnic până când cetățenii se vor obișnui să respecte indicatoarele rutiere instalate în zonă.
Potrivit OUG 195/2002, sancțiunile sunt între 290 și 725 lei și două sau trei puncte penalizare la permis, în funcție de faptă.
Foto: Poliţia Locală Timişoara
Bravo Politia Locala!
Rusine celor fara sapte ani de acasa.