Amenzi de peste 100.000 de lei pentru cei care nu respectă măsurile de protecție anti Covid -19 sau nu poartă masca

fef067f4 7928 44b8 a404 2cdf64bdd56f 1 1

Sub coordonarea instituției prefectului, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

CITEȘTE ȘI: Explozie de cazuri de Covid-19 şi 6 morţi în Timiş: Timişoara-280, Dumbrăviţa-27, Lugoj şi Sânnicolau-câte 23, Moşniţa-19, Giroc-18 şi lista continuă…

La activităţi au participat peste 250 de forţe de ordine, fiind verificate 150 de societăți comerciale, precum şi 282 de mijloace de transport persoane, dintre care 244 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate aproximativ 2700 de persoane.

 

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 486 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 133.050 de lei,  pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare.

 

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.

 

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Amenzi de peste 100.000 de lei pentru cei care nu respectă măsurile de protecție anti Covid -19 sau nu poartă masca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *