Amenzi de până la 20.000 de lei pentru cei care nu-și curăță terenurile de ambrozie

ambrozie 2

Deținătorii de terenuri care nu distrug ambrozia sunt pasibili, începând de astăzi, 18 iulie, cu amenzi majorate substanțial. Un nou act normativ, care modifică Legii ambroziei, vizează atât proprietarii persoane fizice, cât și juridice, prevăzând o amendă de la 1.000 de lei (în loc de 750 de lei, ca până în prezent) la 5.000 de lei pentru persoanele fizice și de la 10.000 (în loc de 5.000) la 20.000 de lei pentru persoanele juridice.

”Constituie contravenție nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole”, se stipulează în legislația modificată. În afară de înăsprirea amenzilor, noua lege aduce unele schimbări în procedura de desfășurare a controalelor, astfel încât de astăzi verificările și aplicarea sancțiunilor sunt atribuții ale autorităților locale, prin personalul împuternicit de primar, de către polițiști locali, dar și de către comisari ai Gărzii de Mediu.

Totodată, inclusiv personalul desemnat de Instituția Prefectului are competența de a sancționa nerespectarea Legii ambroziei. Controalele și amenzile au fost aplicate până acum de o comisie mixtă, constituită din ordinul prefectului și formată din specialiști desemnați din cadrul direcțiilor pentru agricultură, comisariatelor Gărzii de Mediu, direcțiilor județene de sănătate publică și autorității publice locale. Obligativitatea distrugerii ambroziei e stipulată într-o lege specială încă de acum doi ani.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *